aşa cum muşchiul pe copaci bătrâni.
Străbat încet meleaguri noi,străine,
împovărată de anii mulţi,hapsâni.
Nu mai văd munţi semeţi,plaiuri tihnite,
doar câţiva oameni ies în drumul meu
şi-s ncruntaţi şi au figuri lihnite
parcă ar fi supuşii unui zmeu.
Ţinut bătut de vânt şi promoroacă,
se lasă noaptea-n el ca într-un fiord.
Parcă-n alt veac lăsat-am râs şi joacă,
ajuns-am,cred, pe-un ţărm final,în nord.
Eu îmi coninuu drumul meu în veghe
cătind în noapte o făclie-n geam.
Trecut-am de şaizeci şi opt de leghe;
În tundra vârstei mele-n vis,ningeam...
super mai.chiar imi place:)
RăspundețiȘtergere