Alb,sau nu!

Dă-mi o secundă din vraja ta de iarnă,
Să simt pentru o clipă că Albul mă-mpresoară.
Acoperă-mi simţirea în nea ca pe un ram,
Dă-mi clipa de visare,în gânduri să o am.

Înalţă-mă pe munte,mă-nvăluie în nor,
Să fiu plutirea lină a fulgilor în zbor,
Dă-mi strălucirea fină din Alb aprins în nea,
Chiar dacă-i trecătoare şi soarele o vrea.

Iar când timidul fulg pe geană poposeşte,
Să ştii, iubită iarnă, că-n lacrimă se topeşte
E lacrimă de dor,e lacrimă de noapte
E lacrimă de vis şi lacrimă de şoapte.

Iar dacă se opreşte-n palmă tu să ştii
Că eşti iubită,iarnă,te-am aşteptat să vii
Să-mi împlineşti dorinţa,Albul tău să-mi fie
Trăirea de o clipă născută-n veşnicie....

Depărtări

Ne vom întoarce păsări îmi strigai
şi firimituri de cuvinte
îmi picurau albe
în păr

Obrajii-mi coceau cireşe
când tu pe creasta de zăpadă
cereai timp închis în cifra norocoasă

Ne vom întoarce păsări
ne vom întoarce
îmi spuneau ochii tăi crăpaţi de ierni

Clipe jefuite de verde
fumegau disperări

Dă-mi mâna
ţi-am spus într-o noapte
când ciopleam statui
din cuvinte fără frunte

Privindu-ţi îngheţările
rătăcirile
am înţeles
că niciodată nu te voi iubi mai puţin
ca-n nopţile acelea fără felinare

Nu mai ştiu

Începusem să te strig
din ce în ce mai încet
şi mai rar
ne despărţeau vânturi
fulgere
ploi torenţiale
plante cu rădăcini înfipte în nimic
şi munţi
veniţi din lumi închipuie

uneori
singură în faţa umilinţei ascuţite
crescută mult prea aproape de sângele macilor
cădeam în genunchi
şi-atunci
fără de trup
mă smulgeam cu greu din trupul nostru

unde eşti
întreba gândul
şi ecoului îi clănţăneau dinţii

mi-aş dori să mă renasc
şi-aşa tânără
să-ţi îngheţ o toamnă de lumină
pe colţ de început

ce faci
îndrăzneau la margine de poveste buzele
când simţeau în cerul gurii
miera primăverii

creştea pelin pe povestea noastră
şi valurile
ne aruncau amintiri-umbre la mal
cu unghii tocite
căutam în nisip
pocal cu aromă blândă
şi clipe îngenunchiate


-Unu nouă decembrie