joi, 17 septembrie 2015

Daca vrei, ia!

De cate ori incerc sa te scriu dintii mi se-nclesteaza iar pumnul mi se strange, bataile inimii se accelereaza iar gandurile mi se indreapta spre ierni de mult trecute.
Parafrazandu-mi un bun prieten, iti recunosc ceea ce el mi-a explicat in linii subtiri si anume faptul ca omul, oricat de diferit si special ar fi el are exact 4 nevoi primare:
1. Siguranta.
2. Nevoia de varietate si nou.
3. Nevoia de a fi considerati speciali.
4. Conexiunea cu ceilalti.
Din toate astea daca descoperim un sentiment care sa indeplineasca 2 sau mai multe nevoi, acest ceva pune stapanire pe tine si creeaza dependenta. Conform teoriei lui, ura este cel mai usor sentiment de trait care sa iti satisfaca primele 3 nevoi.
Esti sigur pe ura caci nu te poate trada in niciun fel, creeaza varietate din plin caci mereu gasesti argumente si motive sa-ti adancesti durera si sa iti alimentezi starea, iar nu in ultimul rand te face atat de agil la oricine si orice miscare incat poti sa le vezi pe toate...(destul de special as spune eu).
Acum ceea ce nu mi-a fost explicat este faptul ca aceasta traire iti amorteste orice alt sentiment diametral opus, indiferent cat de duala e fiinta umana. Orice strop de bunatate, compasiune si gasire de scuze atunci cand totul este evident dispare. Am decoperit ca implica detasare totala de ce odata ai iubit si te-a ranit catusi de putin, incepi sa vezi putregaiul din interiorul "marului"  si sa fii gata sa arunci tot continutul in loc sa salvezi ceva (Asa cum erai obisnuit candva). Ai fi gata sa dai foc la tot copacul doar doar poate nu ar mai naste mere ca acelea.
Acestea fiind zise ca o paranteza, revin la problema initiala. Las scris aici, chiar si in randuri putine ca acestea, ca n-am sa te mai "cant".
La revedere!