luni, 25 august 2014

Flori albe în infern

Cu cât mai multă zarvă e în jur
cu-atât mai deasă-i liniştea din mine;
ca visele ce coboară-n mine;
cu gând cinstit şi fără înconjur-

Nu bag de seamă ce-i în preajma mea
aud doar gândurile mele nude
cum doar cosaşul coasa îşi aude
şi însetatul apa la cişmea.

Pornite pe făgaş, se limpezesc
ca apele din munte printre pietre,
ca vorbele-nţelepte lângă vetre
cu izuri vechi se-mbată şi trezesc.

Eu nu-s părtaşa tihnei de stejar.
Creez viituri de gânduri în torente
izbite de formule si curente
vin şi se aprind în sufletu-mi de jar,

sunt bucuroasă în timpul ăsta tern
să le primesc şi să le ţin în gazdă.
Vor fi poate sămânţă pusă-n brazdă
şi-or da boboci: flori albe în infern-


luni, 5 mai 2014

Pustiu de gânduri

Metronomul acestui mecanism complex numit conştiinţă ucide lent orice urmă a raţiunii mele.Mă obişnuiesc cu scrisul,mă consum prin lirică,mă umplu de semnificaţie şi mă pierd pe culmile clipei invitând la dans orice gând meschin care trece prin zonă.
Am vrut să mă scriu litere şi am încremenit de atâta metamorfoză; din cântec în vis,din scrisori anonime în cel mai înalt punct.Râd!
Când te voi întâlni, îţi voi mărturisi că m-am obişnuinuit să îmi fac din tine geamăn,să trăiesc şi să îmi târ după mine toată fiinţa ta imaginară până mi-aş da seama ca nu exişti...Dacă te-aş vedea ţi-aş spune că nu ai ajuns încă la pragu în care să-nveţi să citeşti,d-aia o fac eu atunci când dormi,iar tu zâmbeşti în somn.
Din când în când se termină gândurile,iar atunci pacea râde de mine,mă molipseşte,râd şi eu.Râd enorm,imens,oricum nu mai e nimeni,râd până îmi aud ecoul,până mă recunosc...râd până mă pierd iară.
Nu e nimic prea serios...dau cu zaru şi mi se arată un număr imposibil,indescifrabil...iese o pasăre,nu ştiu s-o citesc.Mă las dusă de imensitatea cifrelor şi mă bucur că-s ale mele.
Nu spun nimic,te simţi ca într-un borcan în care au fost prinşi mii de fluturi şi încep să se agite lovindu-se de pereţi.Că zborul lor este unul firesc...ca fluturii care cad şi pier,cad şi pier...aşa şi tu!

M-a întrebat un doctor cam cât de departe te simt?ca şi cum bănuia că doar asta mă interesează.Din câte-mi amintesc oricum toate emoţiile-mi sunt imposibile,transced mediile gândurilor mele rămânând într-un final doar senzaţia de deja-vu prost!

Îmi las umbra să facă ce vrea,oricum nu va putea nimeni să dea vina pe mine şi la urma urmei,nu mi-ar păsa.
Îmi amintesc când doctoru respeciv mi-a spus că nu exişti,uşor suspinand,uşor fericit...Se amuza teribil când afirma că toate merg înainte...aiurea..Nimic nu merge înainte,timpul face o buclă imensă prin spaţiu şi se împleticeşte-n păru meu,eu îl înnod,îl rotesc printre degete,îi dau drumu şi-l opresc atunci când vreau,îmi place sa fac risipă.
Când i-am zis că toate astea îmi revin şi mai recent în minte,umbra mea care tăcea,a tăcut şi mai adânc.Ştia!
Am înghiţit orizonturi întregi de lumi ancorate-n nimic,de viziuni în care pluteam în derivă vieţi la rând şi şiruri de sentimente aliniate perfect.Când am deschis ochii larg,am văzut că afară îmi oprise deja furtuna...era senin,era straniu să fie aşa..în fine...
M-a întrebat cum aş vrea să o iau razna?
Eram stupefiată!Nu ştiam până atunci că există mai multe moduri de a face asta...în final am aflat că se putea cu sau fără tine.
Am ales cu tine,mi se părea mai interesant să fii părtaş la asta.Simţeam cum creşteai în negrul ochilor mei,în articulaţiile mele şi îmi doream să lovesc tare cu palmele tale,oferindu-ţi viaţă.
Oricum,la un momentdat şi-a dorit să pună doliu pe gândurile mele...nu mai creştea nimic niciunde.Era totul gol,ca o imensitate de pustiu ce ţi se aşterne sub talpi şi te-ngrozeşte...mai multe feluri de pustiu.
Aştept să vină iară în vizită,să mă cert cu el spunandu-i că tu de fapt n-ai existat vreodată,că sunt o aţă fină care se poate rupe oricând creeând efectul de fluture undeva prin Australia.
Poate cândva îmi va da drumul şi mă va elibera de înexistenţa ta,îti va sparge realitatea,de prea multă ploaie,de prea mine,iar într-un viitor apropiat mă va întreba din nou cine aleg să fiu,iar eu voi spune tu,pentru că oricum nu exişti şi voi face asta doar pentru că m-ai închis aici în speranţa că nu voi înnebuni cu nebunia celorlalţi.Nimic de speriat...Voi fi liberă ca vulturul ce zboară lipit de cer,meritându-şi coroana...privind totul de pe acoperişul invizibil al vieţii!

P.S.: Rămâi cu bine a mea conştiinţă!





marți, 18 martie 2014

Insurgenţă

Inerţia e roată
             ineţia-i cuvânt,
Inerţia e scaun
                inerţia-i mormânt;
neputinţă de-a trece
                      peste vârf, peste gol,
somn e ce ameninţă
                  spaimă ce dă ocol.
Inerţia e lege
            anestezic total,
inerţia e moarte
               e venin de crotal;
o hipnoză în masă
              sinucidere-n lanţ.
renunţare la culme
             adromire în şanţ.

M-am găsit pe lume
       regină fără jilţ
cu autoritate
                   ca de hingher cu zbliţ;
magistratură stearpă
                   cu minte cât un bumb,
tiranică,opacă
                       precum un zid de plumb.
 Nu cred ca vreodată
       sa fi urât ceva
cu-atâta-nverşunare
          şi nici altundeva.
Ieşiţi din catastrofă,
           salvaţi-vă urgent;
în fiecare strofă
                  păstraţi un insurgent!



duminică, 2 martie 2014

Inceputuri!

Iubirea inainte sa ne cunoasca pe noi era doar o forma de viata care a devenit mai tarziu oameni,noi doi oameni.Ne-am transformat in entitati fara forme fizice,cu o foarte subtila forma spirituala...constiinta noastra se putea compara cu o transa profunda.
Acea dragoste a expulzat doua entitati,care au devenit tu-Mercur,eu-Jupiter.Am ramas niste fluide dinamice si forme de viata mai evoluate,de la transa profunda,la somn fara vise.In toata aceasta perioada,sentimentele erau in curs de dezvoltare.
O noua substanta a fost expulzata,care mai tarziu devine Soarele nostru.Alte planete se formeaza: Saturn,Marte,Uranus si Venus.Aveam Soare si planete,si alte subtante care au devenit mai tarziu Pamant si Luna...Suna teribil de similar cu "Dumnezeu a zis: Sa fie lumina! Si a fost lumina."






Ego-ul tau era in curs de dezvoltare.Asta se intampla acum aproximativ 5 miliarde de ani.Ego-ul era personalitatea fiecaruia dintre noi,in existenta actuala.
Adesea ma gandesc la noi ca la Nibiru si Tiamat-ul,doua planete despre care se spune ca au format Pamantul,s-ar putea sa fie dragostea noastra un stadiu tinut in letargie care e desigur primordial al Pamantului.
Sarutarile noastre imi amintesc de un peisaj de inceput de lume...Acolo unde Universul si Cunoscutul s-au nascut in mod similar,dupa ce dragostea din noi s-a separat,au evoluat individual.
Poate nu intamplator gravitatia si graviditatea,pe langa un radical comun care tine de ancorarea mea in imaginatia ta,de inradacinarea mea in sufletul tau,au in comun si ideea de greutate.

Ideea este ca sufletul nostru se materializeaza in mai multe trupuri.Incerc sa imi explic acest fenomen,pornind de la a ma gandi ca suntem legati de un cordon,probabil de un punct fix,ca la carusel.
Materializarea iubirilor noastre mi-o imaginez ca pe un joc al unui pendul.Punctul fix al pendulului se afla in locatia tainica a sursei,in sufletul meu.
Iubitule te materializezi,dar ramai in permanenta conectat la sursa,conectat de mine penduland prin substanta spatio-temporara: in trecut,prezent si viitor si tot asa,care de fapt,depinzand de observator,se interpun...


In ceea ce te priveste am avut curajul si curiozitatea sa experimentez o regresie temporala care a fost cauza nebuniei mele.Mi-ai spus sa am incredere in primele imagini pe care le voi percepe atunci cand ma voi gandi la noi doi,sa nu incerc sa controlez nimic din ceea ce percep,sa nu exprim mental nicio parere.
Mi-ai povestit despre simtul meu dominant.Cele 5 simturi ale mele: vaz, auz, gust, miros, pipait nu au nimic special,in schimb percep emotii.As putea spune chiar ca absorb emotii negative ale celor din jur,dupa care,nu stiu de unde imi provine starea de disconfort.
Mi-ai activat simturile si apoi mi-ai soptit ca transa hipnotica este o stare de semi-constienta.In caz de nevoie,pot iesi din ea...
M-am asezat confortabil,fara pantofi,fara haine si m-ai avertizat ca pe timpul transei temperatura corpului va scadea,insa nu mi-ai spus ce limite va putea atinge,cat de rece voi fi cand se va termina,cat de mult voi muri in mine.
Mi-ai sugerat sa imi aleg o culoare protectoare.Nu am fost hotarata...oscilam intre portocaliu,albastru si violet, incat nu am reusit sa imi umplu viata cu nicio lumina colorata,din moment ce eu eram ca un cameleon.Lumina colorata trebuia sa imi invaluie corpul in energie pozitiva si sa inlature disconfortul.Nu am reusit sa ma detasez,pentru ca nu stiam ce culoare sa aleg.M-am oprit,totusi,la portocaliu.


Din punct de vedere numerologic,observ ca intre noi se repeta multiplii de 3.Trei ani,3 simtiri,3 lumi doar pentru mine,pe care le voi impartii cu tine.In antichitate, cifra 3 reprezenta perfectiunea,expresia suprema a iubirii: doua entitati care se cauta una pe alta,pentru a deveni trei.
Cand intelepciunea ta se va intalni cu caldura mea sufleteasca feminina si dorinta noastra atunci se va creea o treime.Sacra!

Aceste sentimente ce ma incearca au fost initial inconstiente,dar au potentialul de a deveni Absolute ( coordonatoare propriului Univers)
Ca si cum doi indragostiti ar dormi imbratisati.Se trezesc si se iubesc,iar din extazul lor rezulta o infinitate de celule reproducatoare masculin/feminine.Ca si cum o entitate hermafrodita da nastere unei infinitati de entitati hermafrodite identice,la scara infinit mica.
Cuvantul infinit este, fara sfarsit, dar , de fapt, nu are nici inceput.Deci, intrebari de genu "De unde vine totul?" "Se va termina vreodata?" sunt lipsite de sens.Infinitul a fost intotdeauna si va fi pentru totdeauna.Infinitul cuprinde totul,inclusiv pe noi doi,ne ascunde si ne plimba prin el,astfel incat nimic nu poate fi in afara de el.Mi-l imaginez ca pe o vibratie fara sfarsit care ne facem sa ne dansam unul pe celalalt.


Dincolo de Pamant si infinit
Catam sa aflu cerul unde vine.
Si-un glas solemn atunci s-a auzit: 
Si cerul si infernul sunt in tine.
                        Infinitul este cuplul iubirii noastre,perechea astrala,noi doi,creati din ploaie de lumina! 



duminică, 9 februarie 2014

Si bemol

Ti-au coclit gandurile

Din ochii candva frumosi
tasnesc boabe galbene de singuratate

lanturi groase
sugruma sufletul imbatranit de tristete

ani si ani
ti-ai mimat fericirea
intr-un pas des-deux
inexistent

ai ramas repetent
la toate jocurile de societate 
cu miza fericirea ta

Jucai dupa reguli prestabilite
si indiferent de joc
partenerii
te legau la ochi
in chicotelile femeii


ieri
mi-as fi frant sufletul
si te-as fi luat de mana
dar azi
esti o poveste de noapte
cu lumina stinsa

Ma durea chemarea ta
cand fiecare litera
lovea un os al memoriei
niciodata acelasi

as fi putut sa-mi astup urechile
dar imi ramaneau ochii
gura
si toate degetele 
impodobite cu inele

as fi putut sa te dau la schimb
dar te-am presat floare
in cartea din care-mi citisera ursitoarele
viitorul



as fi putut
sa uit ca te iubesc fara de capat
cand nedrept
imi tipai numele
uitandu-ma vocala
in noapte fara soare

amintiri ciorchine
mi-au pravalit pe umeri
o noapte-n Si bemol

mi-e dor de tine
ca de Oda bucuriei

gandul
te striga cu nume
ce nu-si schimba anotimpul

in palma am dorul buchetului din noaptea nuntii
tipat de piatra sfaramata
in arcus de violoncel

contrabasul in surdina
acompaniaza tanguirea

pe umerii mei 
amintirile noastre
canta
Oda bucuriei
si noi
ingenunchiatii sortii
plangem 
in Si bemol.



Zambesc acum
lingusindu-ti numele
in varful gandului
...
esti atat de primavara
incat degetele mele
se tem sa te atinga

si esti atat de vara 
incat buzele mele
ard de dorul 
sarutului tau

esti atat de iubire
incat te culeg in pumn
zare albastra

uneori
ma tem ca noptile
te-ar ninge cearcan
si-atunci
deschid poarta-n plop
si-ti presar in cale
doar zile bune de visat

zambesc
si-n varful gandului
numele tau lingusit
descatuseaza povesti

Ar fi trebuit sa-ti scriu
sa stii ca a venit primavara
ca orasul miroase a verde,
si luna rade...


Copacul nostru scutura noroc
si e o bucurie sa-l mangai,
ai putea sa scrii legende
ascuns intre frunzele lui.

Ti-as fi scris demult,
dar cat mai esti TU
din tine?

Intrebarile,
imi inconjoara dureros fruntea.

Ce culoare are acum sufletul tau,
si gandul,
miroase a dragoste?
Cine ti-a mai pictat zi sfanta
pe turla de biserica?

Ti-as fi scris demult
si multe,
dar nici TU,
nu mai stii nimic
de tine!


joi, 6 februarie 2014

Visand te visez!


Cu fiecare zi care trece dorurile din mine devin mai distrugatoare,mai intense.Fara stirea mea imi revin momentele petrecute cu tine pe ecranul proiectiilor mintii mele.Ma zbat nevolnic,ma topesc sub singuratatea pielii din care-s invelita.Cand imi odihnesc ochii noaptea,te simt aproape de mine,iti simt rasuflarea sacadata,decadenta,imi inalt bratele dupa trupul tau prea ravnit de mine,dar le retrag goale,fara nicio prada.Si-n miezul serii si in revarsatul zilelor ma surprind cautandu-te mereu,cu o nevoie ridica la rangul de reflex.



Posibil sa fi fost prea fericita langa tine si nevoia echilibrului din Univers mi te-a luat.Esti probabil sortit pieirii,e predestinata pieirii marea mea dragoste.
Niciodata n-ai reusit sa ma stapanesti cum o faci in momentele astea,cand nu mai esti.Nu mai esti,este un anume de a o zice pentru ca tu traiesti,te simt in mine,in sensibilitatea gandurilor si trairilor mele,mai viu si mai recent ca niciodata.Trupul tau fara de timp izvoreste din imensitatea amintirilor mele,bune si rele...Si visand traiesc transfigurat tot ce a fost si ce va fi,iar toate astea ofera un farmec inedit,pentru ca stiu ca voi ajunge la final,iar de acolo nu vei mai avea sa fii,de acolo spre mereu va incepe neantul.


Dragul meu,esti nou pe strada mea.Nu imi amintesc daca ti-am spus vreodata de cate ori si in cate moduri diferite te-am visat si te-am retrait.Imi apareai in ele cu o privire rece,dar conectat la tensiunea mea arteriala,o jucai dupa bunul tau plac,mi te ascundeai pe sub epiderma si generai atata energie prin mine incat dadeai de pamant cu toata stiinta.Dezmembrai fizica si chimia la o lalta,si te reinventai cu ajutorul meu.Ma imbraci cu sentimente pe care puteai observa,exact ca pe o harta,istoria fiecareia dintre ele,care se scrugeau pe picioarele mele, in jos.Imi placeau,imi scoteau in evidenta caracterul.Tu esti cel care din memoria unei generatii imi sopteai motivele pentru care altii se iubesc.



Ma dezbrac de tine in dimineata asta,admirand cum iti scapa dragostea printre degete.Trup neputincios ce esti si ramai un suflet gol.Imi alergi prin inchipuiri,iar palmele-mi visau palmele tale,obrajii zambete calde si zambetele-ti visau vise.Dar cand iti vei pierde vointa,zambetul iti va visa ganduri,iar gandurile....gandurile dragul meu,nu vor mai visa nimic,caci in fiecare vis (spun ele) se ascunde ranjind o alta.Ma vei impinge in vise ce ne despart si cand voi ajunge pe coasta gandului,imi vei spune"ce ocean de dragoste,ce ocean de dorinte", si nu-nteleg acum nimic,chiar daca prin vene-mi umbla si mie.



In urma cu ceva timp,m-ai gasit pe drum si m-ai luat in brate si ai fost atat de bucuros incat mi-ai amintit ca aveam un stomac cu fluturi mestecati.Oare m-ai luat doar pentru ca atunci iti aratam mica?Ma tineai cu grija de teama sa nu-mi omori rasuflarea,pana in momentul in care te-ai apropiat,poate putin cam mult de mine si ai vazut ca am si solzi si coarne...Creatura mistica pe care numai tu o puteai accepta,numa nebunia ta imi dadea libertatea sa ti-o arat.
Cand respirai mi se cutremura solul si nici glasul nu mai era ceva din ce cunosteam eu...si-mi imitai plansul,iar in secundele acelea curgande am invatat sa vorbesc din ce in ce mai mult cu mine.Acuma vrei sa tac?Ei bine,n-am s-o fac.O sa te cant lumii pana cand pamantul se va transforma intr-o ureche iar cerul intr-o gura de proportii gigantice,cat o iubire pe care reflexia ti-o arata atat de mare,cand de fapt uiti in fiecare zi pe unde ai lasat-o si uiti locurile pe care le-ai uitat,si te vei impiedica in sentimente efemere.



Vrei sa-ti spun ce simt?
Nu stiu daca ai sa intelegi tot ce vreau eu sa-ntelegi.Constiinta omoara sentimentul atunci cand esti treaz,ca atunci cand visul se sfarseste dar imaginile persista in privirile tale,intr-o lume in care nu mai esti constient...esti pamanteanul din alte lumi.
In concluzie?
Nu simt nimic de fapt si de drept,doar am invatat sa ma prefac ca-s treaza,cand eu de fapt inca te visez.

Stii darling,eu inca-ti mai scriu,o fac in fiecare noapte,iti scriu in gand pentru ca asta ma ajuta pe mine sa dorm.Nici nu-mi pot imagina cum ar fi serile cu tine adormind dupa mine.As pierde o particica din tine,pe langa faptul ca in fiecare zi oricum pierd o buna parte din tine,de fiecare data cand iti vorbesc din suflet,iar de cele mai multe ori cand nu te pot privi in ochi.
Mi-am dezvoltat placerea de-a scrie pentru tine inca de pe vremea cand m-ai obisnuit cu ritmul tau si cu greutatea dorului din pieptul meu.Mi-a fost aproape imposibil sa iti accept acest ritm dupa ce o intreaga viata am fugit de incapatanearea tic-tac-ului ceasurilor care incercau sa-si impuna autoritatea inaintea slabicunilor mele.
Unii oameni isi spun rugaciunea inainte de a adormi si vreau sa iti spun ca ii inteleg in totalitatea,inainte de a te lasa purtati de somn cu totii ne gandim la ce aveam mai de pret.Eu te spun si te repet pe tine inainte sa adorm si de fiecare data ma incanti cu acelasi ritm si acelasi nume.



Diseara voi putea fi oricine,fara limite...mi se pare destul de echitabil jocul acesta: fara limite sau reguli.Ne jucam in concordanta cu bataile inimilor noastre.Eu as putea fi ingerul si tu demonul,ce spui?Ar fi ciudat!Suntem deja....simt cum imi cresc aripi...
Este straniu cum ma tem de tine si cum iremediabil ma atragi.
Acum tu nu te misca!Stai acolo departe!Stai nemiscat,te rog,implacabil!
Nu imi zambi,m-ar durea prea tare!Doar admira-mi caderea,ruperea de lume,ruperea de cer si realienarea cu tine,dragul meu!
Timpul tau te va chema,iar atunci despartirea noastra va fi inutila,dar o vei duce la capat! 
Gandul asta ma face sa ma simt brusc imateriala,alba,iar tu esti negru...Suntem la capete diametral opuse de nuante...te doare nu-i asa?Stiu ca dragostea noastra ma va consuma,ne vom consuma reciproc si vom ramane mai gri decat este griul..
Am in mana o floarea-soarelui,nu imi pot imagina de unde sau cine mi-a daruit-o...Probabil mi-ai oferit-o tu intr-o viata anterioara,cand eram niste copii,iar dragostea ne era permisa!
Iubitule,galbenul asta ma doare...si imi e teama sa nu-mi pateze degetele si sa se curga pe ele.Te simt,simt cum ma decolorezi,e ametitor de placut!
Acum sunt incredibil de pura,cu totul a ta as putea spune!



Nu ma mai gasesti?Cauta-ma! Ma vei gasi acolo unde dragostea se joaca cu scoicile intr-o mare varsata din ceruri...unde va ploua cu nisip si imi va zgaria si ustura pielea,acolo unde marea se-mpleteste-n parul meu iar in suflet imi bat valuri...Acolo unde tu vei fi cel mai imens ocean al planetei,iar eu cea mai frumoasa insula ce voi zace-n tine.
Te ating doar din reflex,apoi ma trag fara sa clipesc, inapoi, e inefabil, e poate prea stupid...bataile inimii tale ma dor.
Nu fi trist! E sfasietor, dar se pare ca suntem dictati de destin sa nu te-ntalnesc niciodata...dar cu toate astea te-am simtit din clipa in care am renascut si o voi face pana in momentul in care nu voi mai fi eu.
Si prin cate vieti am trecut pentru a ajunge la tine, de cate zeci de ori nu m-am prapadit pentru a te atinge.Inca mai simt otrava-n mine de pe vremea cand inca eram Julieta, iar muscatura sarpelui imi pecetluieste inca soarta, desi nu mai sunt nici Cleopatra.Fiecare parte din mine,cm cu cm este marcat de datile in care am murit...morti pe care le-am indurat pentru a te-ntalni...
Mi-e teama ca nu mai exista boala de care sa mor nici corp in care sa mai renasc, nu mai am glasul meu de mult...am jertfit totul pentru tine!
Ne vom afla la capete de secunda opuse, eu Nord, tu Sud, eu Jupiter, tu Mercur....iubindu-ne,urandu-ne,tu iubindu-ma,eu Jupiter din nou si ne vom juca in felul asta viata de viata, pana cand toti ne vor crede nebuni.Insa noi ne vom cauta mereu unul pe celalalt, dragostea noastra, profunda si pura, al naibii de neconditionata si de sincera...dragostea pe care am vrut-o pentru noi la-nceputul omenirii, acea dragoste primordiala!



P.S.: Dragul meu,acum de ce nu ma mai vizitezi?
Macar o data,in fiecare seara....


luni, 27 ianuarie 2014

Imi fug starile prin tine!

Scrisul...este o evadare a spiritului, de-o imensa inteligenta a fiintei, o boala grea, o prada aproape de limita inexistentei mele, o condamnare.
In fine, aiurez...sa-ti spun de fapt ce!


Te zarisem pe tine, in toata salata aia de oameni care isi vidau creierul cu buna stiinta, ce aveau pareri divergente, prea plictisitoare si prea comune pentru gusturile mele exotice.Am descoperit ca in tine se acumulau toate femeile frumoase pierdute din zona, ca si cum s-ar scutura intreaga tara si toate frumusetile care nu erau insurubate sau inclestate ca lumea s-ar fi scurs in tine.
Cinismul era ofranda tuturor, si ironia ascundea cu linii grotesti de vizibile slabiciunile lor, lipsa respectului de sine.Tot ritualul imuabil de acolo fusese o intreaga odisee si asta pentru ca tu imi zgariai agresiv bunul meu simt...Daca ma uitam atenta puteam gasi o mare de oameni destepti si de o judecata cat de cat toxica in lumea non-somitatilor.Si cu toate astea nimic nu altera sau obtura aspectul tau pedant.


Oricum, imi amintesc cum a intrat in lumea pe care eu mi-o imaginam pentru noi 2, fara sa sune la usa, acea femeie frumoasa.Ohhh...si era cu mult mai rubiconda decat mine, mai senina, cu zambet mai larg, mult mai pasionala si in acelasi timp tandra.Te priveam cum iti scanteiau ochii atunci cand ea calca, cand isi contorsiona degetele-n aer facand gesturi cu subinteles pentru tine, eu nu intelegeam...
Scoteai sunete in genul oftatului de fiecare data cand radea.


Atunci ma jucam singura de-a v-ati-ascunselea cu privirile voastre neatente, fugitive, indragostite si insetate si scriam pe genunchi poezii despre pasari-spin si oameni.
Respiram lent, in tandem cu tine, ma simteam ca si cum as mai fi avut inca plamani si imi imparteam tigarile cu tine.Imi doream macar sa ai dorinta de a urla si de-a imi critica incostienta namoloasa in care ma scufudam.



Am ras mult si uneori isteric de egoismul tau prea putin mascat, iti miroseam dorintele si fanteziile ce pluteau in aer.Nu voi intelege de ce le impartaseai cu mine, fie doar si la nivel telepatic.Nu as fi fost niciodata adepta unui act atat de mizer, atat de dispretuitor pentru mine si atat de volatil pentru tine, peste care alunecau propriile tale priviri pe care am aflat ca le exersai in prealabil.Iti priveam in ochi si radeam, cata fericire, cata abundenta!
Ma tot intrebam ce si-ar putea cumpara cu atata fericire un om bolnav?
Zambetele nu te miscau, privirile nu te-nclinau, nu aveai nevoie de ea si totusi de ce o posedai?de ce statea langa tine si de ce o voiai?Erai pur si simplu o complexitate care imi pulsa in tample, pentru ca oricum mai mult nu aveai ce sa adaugi si-mi transformai existanta intr-o constiinta.Incercam a evada prin ceva, si trebuia sa reusesc in cele din tarziu pentru ca prin imprevizibilele tale ocolisuri, in mintea ta, ma desfasurai deja pe orizontala.
Iti falsificai sufletul si facilitai o dezumanizare bine studiata si bine pusa la punct cu stoarcerea libertatii din gandurile tale.Imi venea sa plang.Atunci mi-am spart din nou viata la fel cum ai sparge un pahar, trantindu-l de pamant, doar ca sa ma concentrez pe lipirea cioburile in incercarea mea de a cladi din ele zidul asteptarii.


Cand voi pleca ma voi salva singura de inavuabilitatea ta, de discretia neintentioanata, de oamenii goi si superficiali.Odata cu plecarea mea imi vei arunca la gunoi notorietatea, dar vei fi prea orbit de furie ca sa vezi ca eram o continuare a cerului, aici pe pamant...si eram doar pentru tine.Iar din gesturile mele vei intelege ca dragostea poate prinde mai multe forme de existenta, si ti se va parea intr-un final, zborul meu ca find unul firesc.Vei rade!
Nici nu mai am idee pe cine astept, sau daca astept pe cineva...Sa fii tu?Sau lumina ce ar avea datoria sa mi se ofere din inceputurile cerurilor lipsa, de iubirea asta lipsa, de tine lipsa? Rad.
Iti spun aici ca nu sunt pregatita nici sa renasc,nici sa pier.Sunt de abia la inceputuri, incerc sa ma dezvat de iubire, timp de rezerva nu mai am.Ma sperie ca va trebui sa te invat ce este dragostea ca pe orbii carora a trebuit sa le explic ce-nseamna a vedea.E ceva ciudat in anormalitatea ta.




Te simt dimineata devreme cand plec din casa, te simt pe timpul zilei iar apoi imi iau portia si seara.Te simt delicat de la o vreme si mirosi a tinerete in aerul poluat de afara.Sunt constienta ca e acelasi aer pe care-l respiram amandoi si atunci cand imi dau seama de asta, sunt fericita ca impart ceva cu tine.Noptile in schimb ne recicleaza, ne schimba si ne plimba fara sa vrem, ne sinucide-n gesturi si ne arunca-n angoase.

Pentru tine am inceput si m-am desirat aici in litere si a inceput sa-mi surada ideea de a ma intinde si scurge linistita pe peretii din viata ta.Ai inceput sa tragi tot mai des aer in piept si tacut ai inceput sa "plangi".Mi-am imaginat ca de atata durere am orbit si nu mai eram capabila sa respir.Te-am visat cum ne loveam disperati de un zid,zidul se clatina absurd.Din orbirea noastra se nasteau stele,noi eram unele dintre ele.Am zguduit si poluat aerul cu gandurile noastre matinale incat acesta a devenit insuportabil de respirat.E acel moment cand imi amintesc cum ai scos cu nepasare prin 3 cuvinte, cu mainile tale goale, iubirea din mine! Imi tot repetai ca s-a sfarsit,ca e timpul sa nu mai respir!...In fond acum daca ma gandesc putin,chiar asa era.Nu aveai nici cea mai vaga idee ca simteam sfarsitul in maini si nu stiam unde sa il las.I-am dat drumu,fara sa vreau si acest final s-a contopit cu iubirea.Din cauza ta atunci cand ma gandesc la dragoste,ma gandesc la sfarsit.Si am dreptate!







Eram lichida,eram curganda,atat de uda incat mi se prelingea apa prin venele mele disperat de inguste.Se forma o retea neincetata de picaturi care imi incetineau vederea.Te-a invatat cineva sa cerni lumina primita de la fulgerele ce se aruncau in mare, si imparteai acea lumina cu nemiluita.Si ma impingeai spre abisuri mizere, iar tu comod, te asezai in spatele geamurilor siroind a ploaie si ma priveai cum ma loveam intr-o miscare  browniana de stralucirea, de amagirea atingerii tale!
Tu admirai!


Eram apa, vorbeam prea mult si atat de repede incat uneori nu pricepeai ce spun, imi foloseam ardelenismele ca sa imi ascund teama, iar tu tunai...tunai de parca ar fi sosit sfarsitul lumii.Erai apocaliptic.
Eram ceva ce nu cred ca voi mai fi vreodata: nici femeie si nici ploaie.Desi atunci chiar credeam ca sunt putin din amandoua, credeam ca sunt de o imbinare si de o perfectiune lichida, terna si linistita si toti oamenii mi se pareau tristi si ii priveam amuzata din ochi pana ii veadeam fugind speriati de mine.Eram 100% apa, fara nicio eroare de ordin matematic, de o precizie elvetiana, furam forma trupului tau fara ca macar sa fie necesar clipitul.Ma temeam sa nu iti inund si innec plamanii iar tu habar n-aveai!Contruisem sute si mii de granite fluide si ma aruncam fericita in ele, nu reuseam sa trec barierele, o faceam adesea involuntar, dar eram prea egoista incat punea stapanire pe mine teama de a nu ma inneca.




 Stateam cuminte, asa cum ma stii si ma cunosti si asteptam sfarsitul ploii, sfarsitul furtunii, iar daca tu prea enigmatic, cum imi pareai, ai fi stiut cate minuni se piteau in spatele ultimilor picaturi de ploaie ,poate as fi avut rabdare sa te invat sa o iei de la capat.
Imi amintesc de tine ca o statuie ce nu avea astampar in spatele vitrinei, cu regretul ca nu o sa ma mai simti niciodata asa cum eram atunci: prea nebuna, prea uda, poate prea urata.
Ca desi eram prea mica, prea vulnerabila si prea neclintita, regretai ca eram prea apa atunci si iti auzeam plansul.Iar ploile din mine se scurgeau si numai langa tine aveam loc sa respir in seara aceea.Ma mistuiam in marea aia de singuratate.
Iar eu am inceput sa cresc valuri, si ploaie se scurgea prin noi.Si plangea!


Revenind...
La inceput am gresit.Nu aveam nicio idee ca nu era vorba de placere, ci de siguranta, implicit de bucurie, doar curajul nebunesc si capacitatea de a imparti tot ce am m-a facut sa imi doresc sa ma apropii de tine.
Intr-un final am realizat ca nu m-am nascut in corpul potrivit, in forma propice, iar atunci Dumnezeu m-a transformat in sentiment.Eram intunericul acela de inceput de viata, eram ziua cand ai devenit tu om, iar la inceput placerea de a te transforma a fost sansa pe care Dumnezeu mi-a oferit-o:
-De a nu te lasa sa mori niciodata!
-De la sentiment la om nu e decat sclipirea!
-De la om la sentiment este: rasul,greseala,jocul si teama!


Si cand ma gandesc ca am inceput sa iubesc cu nestiinta!



Dupa ce am ucis sperante si inima mi-a fost ranita pana aceasta a cedat, m-am hotarat sa ma descotorosesc de ea, desi sincera sa fiu, pe taraba, in piata...nici la amatorii de kitschuri nu mai puneau pret pe ea.
Plimbam in noi 2 o colectie impresionanta de fustrari si de prejudicii strans legate de piele.Suntem impinsi de o energie absurda, la inactivitate, la netraire, la neviata!Iti las sa-mi infiltrezi in sange toata distanta care ne desparte, in speranta ca poate imi vei amorti trairea, si o vei salva pana la urmatoarea intalnire cand te voi trai cu toata fiinta mea!
Voi fi indrumatoarea ta pentru ultima data, voi fi sufletul lui Satan cand iti voi vesti coborarea...sau mai bine zis?Coborarea amandurora pentru ca am decis sa te urmez, sa vin cu tine pana si in tenebre sa te detest in pasi de vals, pana la sfarsit.
Prin asta nu incerc sa il simplific pe Iisus, dar el nu a cazut de pe cruce, El si-a prins disperat ultimele momente de ea si si-a lipit trupul de inaltime,dar noi?Noi cedam zilnic de fiecare data in atatea moduri diferite si umilitoare.
Caderea noastra se repeta la inifinit, nu vreau sa aflu niciodata de incercarea ta esuata de a ma prinde.Pentru ca noi ne-am perfectionat caderea, am ajuns sa degradam, mai ametitor, mai tulburator, viata care ne va da drumul intr-un final si ma intreb cand va fi ultima oara cand vom mai pasi in gol.




Mi-ai spus ca ai visat mereu: vise-nevise,te-ai materializat si metamorfozat si intr-un final visele te-au schimbat pe tine.Ai sperat la mari si oceane, desi ai vazut apa doar in pahare, ai dorit imensitati de zapada desi singurii fulgi pe care ii cunosteai au fost frunzele toamnei, ti-ai facut ideal din a visa de la inceput la sfarsit tot timpul si inapoi, ai fost un vizionar...iar atata timp cat nu te opresti, eu voi ramane tanara!



Priveste partea buna a lucrurilor.Daca nu m-ai fi cunoscut nu ai avut cum sa stii ca fericirea nu are nicio legatura cu frumusetea,desi se perindau printre noi toate femeile alea suple,cu zambet naucitor,cu buze perfecte,cu ochii profunzi de mari,eu stiu ca ai rezonat cu mine.Am realizat asta intr-un moment absorud, in care tu nu ai recunoscut unde eram, fiind erai prea ocupat sa te certi cu mine.
Am incercat sa imi desenez chipuri in asa fel incat sa fiu frumoasa, dar nu stiam cum sa stopez iubirea si nu stiam ce culoare sa ii dau atunci cand o voi imortaliza, asa ca am preferat sa te scriu pe tine cu ochii imensi si uimiti privind in gol la o femeie frumoasa.




Cand m-ai privit ne-am conectat cu cabluri inchipuite, doldora de viata si de bucurie si toata lumea a incetat sa ne ceara ceva in schimb.Tineam in mana mana ta cu care mancai, lovea, iubeai, o tineam strans ca sa nu te temi.Tu ai dreptul la Universul tau imaginar si intngibil, plin de femei superbe, eu de abia aveam voie sa ma ascund dupa umbra lor, sa scriu si sa zambesc.Imi doresc sa apuc sfarsitul in imaginatia ta, sa iti imbolnavesc creierul, sa trag afara din el femeile frumoase si sa le inlocuiesc cu mine.



La final vreau sa-ti zic ca cu totii ravnim la Paradis,dar ne vom reintalni in Iad.Minte-ma pana iti dau lacrimile!
Eu nu voi muri ca Ioana D'Arc pentru nu stiu ce cauza nobila,dar nici in van.
Viseaza-ma cum doresti, pana la urma urmei sunt doar vise...si eu te visez unaori...
Pentru tine as opri ceasurile cu o singura clipire, dar apoi voi fi nevoita sa-ti fac un semn sa taci.Sa iti arat cum sentimentul dintre noi e doar un asasin platit (ma intreb oare de cine...de mine sau de tine? ) care nu omoara total, el distruge prin agonie.Ai transformat minciuna intr-un adevar acceptat si ma privesti superior in ochi.Sa-ti fie rusine!



Viata pe care mi-am dorit-o pentru noi doi contra-ataca viata pe care o ducem acum.Devin impersonala scriind aici si probabil ai mai auzit tot ce ti-am spus.Ma tot gandesc daca ele au fost reci, seci, neutre sau proaste?
Cu intarzieri savante m-as lasa ucisa de zambetul tau, ti-am filosofat mai mult candva pe tema asta.Dupa ce m-ai ucis m-ai cusut la loc dupa aceasi masura, masura ta.De unde stiai atatea lucruri despre mine?
Acum la final, nu vreau sa-ti mai pun intrebari despre sentimente.Datorita tie mi-am infiltrat dorinta de a deveni o inima neagra si sa nu te mai jignesc cu supozitiile mele, cu trairile mele.Astazi voi renunta la orgoliu, la dimensiunea interioara a fizicului, viata va fi o scurgere, iar aceasta va schimba datele problemei permanent si voi aduna in pumn firavele senzatii pe care mi le daruiesti!









duminică, 19 ianuarie 2014

Ramai!

Locul meu nu este aici si imi vine sa-i tip tare-n timpane si sa-l las sa stie ca tot ce crede legat de lume este de fapt un Univers ticsit ochi de oameni insipizi si impersonali care imprumuta vietile altora.Totul in jur este o farsa bine gandita,o spiritualitate artificiala,in care indivizii cauta cu dorinta arzatoare a dependentilor de stupefiante cu totul altceva decat pace,se lamenteaza asupra unor cuvinte ieftine si fac gesturi care se vor a fi inteligente.O mare minciuna!


 Sa-i vorbesc despre mine a fost o greseala,a fost ca si cum am discuta despre o poarta intepenita pe care orice-ai face nu o poti misca.Doar rabdarea lui neclintita imi va da speranta ca exist si in procesul acesta lent voi avea curaj sa imi traiesc restul existentei cu o liniste suspecta.Te-am dorit de la un capat la celalalt al lumii.Ai scos cu forta infinitul din mine,iar apoi mi-ai cerut sa ma potolesc.Asta a fost ca si cum ai emite pretentii de hegemonie asupra unei calamitati naturale,lucru imposibil. Am avut impresia pentru un moment ca am putea incapea amandoi in acelasi destin.





Noi 2 suntem o dihotomie complexa si sortita mortii,as fi vrut sa ma lepad de farmec,sa ma dezbrac de gandurile mele si sa devin asa simpla cum ma credeai tu.Am vazut in glasul tau inceputurile lumii,ca si cum ar fi fost un lucru primordial si indispensabil.Voiam sa ne traim unul pe altul,sa devenim raiuri suspendate si taind zile din calendar,pornind de la coada la cap si asta doar din ambitia pe care am fi avut-o.Dar daca toate astea s-ar fi intamplat am fi devenit neasteptat de visatori si inimaginabili de reali.Toate le-am fi avut pentru noi.




In momentul de fata,mi-a ramas doar sa-mi strang in pumni realitatea imediata si concreta care exista independent de constiinta mea.Sa o strivesc sub tensiunile artificiale pe care le emit si le tot transmit mai departe.Sa pun capat acestui periplu ciclic din care nu vad o scapare.Nu voi spune nimanui de cat de mult este nevoie sa decazi si cat de tare trebuie sa pici si pana unde trebuie sa alergi pentru a fi fericit,pentru a accepta ca atare existenta duala a vietii si pentru a avea capacitatea de a zambi fie doar si zambetului tau!
Odata ce ai inteles ce se ascunde in mine a venit primul moment de claritate si mai ales a intervenit instinctul de conservare care-ti spunea "Fugi,te rog fugi!"Dezamagirea din ochii tai face pacturi inimaginabile si orbesti cu echilibrul.

Stiam ca nu poti iubi o abominatie,o fiinta captiva propriului destin de o complexitate graduala care te scoate din minti.Am ajuns la marginea capacitatii tale de intelegere si acceptare si ma simt ca si cum as merge pe o sfoara fara ca macar sa mai fi facut asta inainte...Imi tii pumnii la fiecare pas pe care-l fac pe sarma si speri sa nu cedez la urmatorul sau sa ma impleticesc in ultimul,se vede-n negrul ochilor tai,tii doliu deja,nu?Cata opulenta!

Oricat ai incerca sa ma ghidezi,nu va merge.Nu detin si nu-mi dezvolt acea latura care m-ar face sa fiu obedienta.Nu poti sa-mi dai ordine cand se observa clar ca esti permeabil la neintelegere,la neaceptare.Eu pe de alta parte nu pot sa am asteptari de la tine,nu mi-e nici acum limpede de ce am avut intentia.

Dorinta de fuga,dezamagirea si angoasa sunt stari inferioare ale sufletului,un fel de imbecilitate tranzitorie.Daca ti le doresti atat de mult ar trebui sa stii ca nu le poti avea decat prin anchilozarea mintii,prin reducerea lumii tale obisnuite la absurd.
Iubirea pe de alta parte e instrumentul suprem al spiritului,eliberarea din mostenirea pe care o porti,evadarea din normalitate.E aparatul care ne regleaza cu o meticulozitate fantezista si inexplicabila viata.

Absenta ta ma face sa ma pierd intr-un hai-vino abracadabrant,ca si cum ai trimite ultimele intructiuni unui naufragiat.Starea asta imi e straina,asimetric vad prin tine,o confuzie ascunzandu-se namaloasa in infinitate,pentru ca esti constient ca infinitul nu se va putea ascunde niciodata in nimic,asa ca ascunzi tu lucruri in el.As putea in schimb sa ma ascund in tine,dar niciodata n-o sa ma ascund de tine...pana la urma urmei ce rost ar avea? Viata ne-ar gasi oricum pe amandoi si sunt sigura ca o va face!

P.S: Te vreau ca fiind singura mea nebunie,ramai...

marți, 14 ianuarie 2014

Pe alta data!

       Ma ridic si il prind in brate, iar caldura coprului sau radiaza prin mine ca o explozie imensa.Ma retrag putin, de teama sa nu-mi simta bataile inimii care se izbeste in piept cu atata forta de parca as fi pe punctul de a face un stop cardiac.Ma trage inapoi spre el si ma strange in brate, iar cand imi da drumul si ma uit in ochii lui, imi dau seama cat de perfect de treaza sunt. Ii vad limpede fata, care zambeste si se leagana cuprinsa de o fericire prosteasca, absolut prosteasca, si el rade cu rasul lui puternic si rad si eu si l-as coplesi cu sarutari si tot timpul sunt constienta de aceasta senzatie de angoasa care izvoraste din adancurile fiintei mele plapande.
E vorba de el, un tip care la prima vedere nu pare a fi cine stie ce, insa e plin de erotism-vulnerabil, accesibil si care-ti trezeste o mare dorinta de a-l cunoaste.Imi afisase expresia aceea lasciva pe care o folosea de obicei, probabil, cand iesea la vanatoare.

      Nu stiu sigur daca ma observase sau nu, dar la un moment dat se afundase in scaun si incearca sa dea impresia ca face abstractie de absolut orice...Il analizez, il fragmentez, practic il despic pana la cea mai simpla forma a lui de existenta, si asta dintr-o singura privire.E de o frumusete stas.Universal atractiv.Te seduce sau te respinge.Este socant in ceea ce priveste farmecul.Pometii lui sunt dramatici,ca si cum si-ar aseza permanent o articulatie prost fixata si ochii lui sunt pupilă pura.Are gura bosumflata si usor stramba.E o frumusete asimetrica, si asta nu o vad doar eu.

       Mi-a tulburat toate adevarurile si cunoasterea care au modelat si transformat chiar modul in care priveam aceasta lume.A pus sub semnul intrebarii chiar fundamentele existentei mele.E absolut inspaimantator.
Cand constientizez tot ce mi se intampla o senzatie noua ma incearca...parca imi explodeaza capul, parca s-a produs un scurtcircuit, o pana de curent si totu provine din adancul sufletului meu.Inima imi atarna sub greutate de plumb a fricii, amaraciunii si a esentei pure a unei noi emotii.O emotie intensa si periculoasa.

       Imi sta gandul doar la faptul ca o sa ajung acasa si o sa "inghit" cantitati obscene de regrete.Am aflat apoi ca era mai bine sa fi facut ceva si sa regreti, decat sa nu fi facut si sa-ti petreci zilele dorindu-ti sa o fi facut.

       In orice caz, simteam emotiile cum ma coplesesc incat simtul binelui si raului se pierdusera complet in substanta pura a dorintei.Nu puteam decat sa ma predau.Sa cedez....Il simteam aproape, il simteam peste tot, peste cap si in jos de-a lungul coloanei vertebrale, de jur imprejurul stomacului, incercuindu-mi plexul solar si, Iisuse, era prea mult.Era mult prea mult.Toate aceste senzatii si emotii fizice, coplesindu-ma si stupefiindu-ma ma reduceau la o unica senzatie, ceva ce n-as stii sa spun in cuvinte...

      In prezent n-au ramas multe.Numai ganduri si stop-cadre dislocate care gonesc in acelasi timp, in aceasi directie, dar nu tin destul timp ca deja imi pierd din nou uzul ratiunii si ma abandonez amortelii.Iubesc toate aceste senzatii noi si stiu ca maine cand ma voi trezi imi vor lipsi.Imi vor lipsi al naibii de mult, dar o data ce vei termina aceste randuri de citit eu voi fi plecata de mult!