joi, 1 noiembrie 2012

Cocorul alb

Acest cocor in alb numit egreta
e cel mai pretios al deltei dar:
o pata alba in ocean murdar,
pe zarea neagra,un reper de creta.

Cand intre planse salcii se opreste
ca sa scruteze delta un moment,
pare-adus la scara-monument
al puritatii ce din maluri creste.

Cutreiera spre-a se hrani rastoaca
dar zborul nalt si lung spre miazazi
'i-e dat sa-l smulga iernii si pazi
de-a nu se face una cu baltoaca.

Acest cocor in alb invesmantat
e insusi visul meu........


                                                                  PLAY!

sâmbătă, 27 octombrie 2012

Alb,sau nu!

Dă-mi o secundă din vraja ta de iarnă,
Să simt pentru o clipă că Albul mă-mpresoară.
Acoperă-mi simţirea în nea ca pe un ram,
Dă-mi clipa de visare,în gânduri să o am.

Înalţă-mă pe munte,mă-nvăluie în nor,
Să fiu plutirea lină a fulgilor în zbor,
Dă-mi strălucirea fină din Alb aprins în nea,
Chiar dacă-i trecătoare şi soarele o vrea.

Iar când timidul fulg pe geană poposeşte,
Să ştii, iubită iarnă, că-n lacrimă se topeşte
E lacrimă de dor,e lacrimă de noapte
E lacrimă de vis şi lacrimă de şoapte.

Iar dacă se opreşte-n palmă tu să ştii
Că eşti iubită,iarnă,te-am aşteptat să vii
Să-mi împlineşti dorinţa,Albul tău să-mi fie
Trăirea de o clipă născută-n veşnicie....

duminică, 14 octombrie 2012

Depărtări

Ne vom întoarce păsări îmi strigai
şi firimituri de cuvinte
îmi picurau albe
în păr

Obrajii-mi coceau cireşe
când tu pe creasta de zăpadă
cereai timp închis în cifra norocoasă

Ne vom întoarce păsări
ne vom întoarce
îmi spuneau ochii tăi crăpaţi de ierni

Clipe jefuite de verde
fumegau disperări

Dă-mi mâna
ţi-am spus într-o noapte
când ciopleam statui
din cuvinte fără frunte

Privindu-ţi îngheţările
rătăcirile
am înţeles
că niciodată nu te voi iubi mai puţin
ca-n nopţile acelea fără felinare

sâmbătă, 6 octombrie 2012

Nu mai ştiu

Începusem să te strig
din ce în ce mai încet
şi mai rar
ne despărţeau vânturi
fulgere
ploi torenţiale
plante cu rădăcini înfipte în nimic
şi munţi
veniţi din lumi închipuie

uneori
singură în faţa umilinţei ascuţite
crescută mult prea aproape de sângele macilor
cădeam în genunchi
şi-atunci
fără de trup
mă smulgeam cu greu din trupul nostru

unde eşti
întreba gândul
şi ecoului îi clănţăneau dinţii

mi-aş dori să mă renasc
şi-aşa tânără
să-ţi îngheţ o toamnă de lumină
pe colţ de început

ce faci
îndrăzneau la margine de poveste buzele
când simţeau în cerul gurii
miera primăverii

creştea pelin pe povestea noastră
şi valurile
ne aruncau amintiri-umbre la mal
cu unghii tocite
căutam în nisip
pocal cu aromă blândă
şi clipe îngenunchiate


-Unu nouă decembrie

joi, 27 septembrie 2012

O zi cu T.A

     În inima oraşului unde totul pare ca-n Eden,unde copacii variază de la verde la violet puternic,cerul pare a fi maniaco-depresiv,iar oamenii cu feţe de sfinţi văd un singur om...unul singur,restul dispar pentru câteva minute,ore,zile...     Mă deşir pe asfaltul lucios pe care calc de parcă aş pluti şi mă aşez lângă acest bătrânel.Pare indiferent,tăcut dincolo de limitele durerii şi simt că ceva este cu el,ceva care tinde spre nuanţe şterse de gri.În fine...
Stau,suflu aerul cald afară,mă joc cu aburul fantomatic şi mă fascinează modul în care acesta se împrăştie,ridicându-se la cer.îmi fac curaj şi-l întreb ce este cu el şi ce,sau pe cine aşteaptă.Răspunde evaziv: "Sfârşitul".
     Mă gândesc că poate e doar un pic supărat şi că există o şansă să glumească,dar privirea lui nu se opune şi devine o oglindă care nu ascunde nimic,şi-mi dau seama cât e de serios.
Se aşterne o tăcere de momrânt,timp în care mă tot gândesc ce a vrut să zică;mă macină pe interior curiozitatea,dar tac.Aş vrea să spun ceva,dar buzele mele se deschid şi ating cerul fără a ieşi însă vreaun sunet-tac.
     Îmi spune brusc,spontan şi fără să fi intuit asta că: "Parcă trăieşti în somn şi-n amintire/Şi nu ştii cine-a scris cu mâna ta".
     Tresar imediat,cuvintele lui îmi par cunoscute,le ştiu de undeva şi dau o cătuare rapidă în memorie şi rămân mută.Era vară şi stăteam sub nucul,din spatele curţii,care-şi întindea braţele lui barbare spre cer şi citeam din volumul lui Tudor Arghezi.
     Mă frec la ochi şi nu-mi vine să cred.E el şi-mi vorbeşte.Mi-am imaginat conversaţia asta de mii de ori,dar nu am crezut vreodată că va fi atât de curând şi atât de ciudată (Dacă o pot clasa asftel).
Revin la realitate şi sunt ameţită de parcă m-am lovit brusc cu capul de asfalt,şi mă bâlbâi,iar el?...El râde.
Îmi spune:
     -Te cunosc fata mea dragă,ne-am mai întâlnit înainte.Simt că te ştiu dintotdeauna.
Rămân perplexă şi timpul face o pauză din alergat şi se opreşte să vadă şi el momentul.Aş vrea să-mi exprim admiraţia faţă de el,dar nu o fac,nu e timp pentru aşa ceva.Îl curpind de mână,iar la atingere venele lui se simt ca rădăcinile unui copac: groase,noduroase,lungi,disperat de bătrâne.
     -Nimeni nu a scris cu mâna ta ,ci tu,tot ce înseamnă asta.Îi spun eu .
      Mă fixează obsesiv cu privirea şi-şi trage braţul,parcă dându-mi dreptate fără să mai zică nimic.Îşi potriveşte ochelarii,care îngreunaţi de timp îi cad spre vârful nasului şi-mi şopteşte.
     -"Eu ştiu tăcea când visul a murit,
       Şi-n toată clipa-nalţ câte-o statuie
       Tăcerii ,pe un drum ce suie
       Neisprăvit."
     Aş vrea să pot să dau o replică măcar pe jumătate din măsura aşteptăilor ,dar îmi dau seama cât de nesprăvită sunt eu,mică şi insignifiantă.Tăcerii lui i-aş da glas,glas blând de toamnă şi o peniţă veche care să-i hrănească sufletul cu păcate.Păcatul că tace,păcatul că refuză să mai scrie şi nu înţeleg de ce.îmi zice că-i prea bătrân pentru toate astea,că atrecut de cele 87 de leghe şi vrea să se aştearnă în eternitate
Sunt disparată,vreau să rămână.
     -"Lacrima din ochii tăi,
       Carnea ta cu vânătăi,
       Candela de agonie
       Şi tăcerea din sicrie."
     -Mai rămâi pentru o clipă,mai învaţă-mă pentru un gând şi mai vorbeşte-mi pentru o viaţă
      Şi dispare...
      Unde?!
      Îmi dau seama că a trăit 132 de ani în amintirea mea şi că totul a fost doar un produs al imaginaţiei mele.Că totul a început cu primul cuvânt aşternut pe foaie.Îmi iau la revedere,dar nu pentru mul timp,căci ne vom întâlni curând.
      Mă ridic şi plec.

vineri, 14 septembrie 2012

Marea

E marea prag de vis şi contemplare
spre zarea largă cât curpinzi cu ochii.
I-am îndrăgit adâncurile clare,
meduzele cu fastuase rochii.

E marea bărăgan întins de ape
albastre,verzi şi indigo în tonuri.
În taină,seara,o simţeam aproape
când printre stânci,din larg ne-aduce zvonuri.

E marea leagăn pur de inspiraţii,
dar şi matrice de poveşti amare,
când băntuiau sub cap de mort piraţii
şi făurea legende lupi de mare.

E marea teatru uriaş de dramă
cu mii de morţi păstraţi în amintire.
Legenda tristă totuşi o destramă:
izvor,rămâne marea,de iubire.


marți, 11 septembrie 2012

Rugă-cele 4 elemente

Pământule,
Dă-mi de la tine
puterea de-a rodi neîncetat
dar şi tăria colţului de piatră
ce-nfruntă vântul,trăsnetul şi timpul.
Focule,tu
dă-mi forma ta fără de formă;
să pot învălui deplin,să pot cuprinde
tot ceea ce iubesc.
Înalţă-mă,fă-mă văzduh
tu,aer sfânt,
să-mi pot cu limpezime-alege drumul,
să pot pluti-n oceanul tău cum norul,
ferindu-mă de smârcuri.
Iar tu,primordială apă,
când se va fi-mplinit sorocul
şi-mi voi schimba condiţia şi regnul,
învaţă-mă să intru-n veşnicie
cum tu din fluvii în pustia mării.


marți, 28 august 2012

În mine....

În mine niciun anotimp terestru
nu cantonează singur şi stăpân.
Fiinţa mea nu-i pusă sub sechestru
de toiul verii sau de ger hapsân.

În mine se petrec îngheţuri,febre,
mă viscoleşte crivăţ sau zefir.
Adun în suflet soare şi tenebre
din munţii suri,din marea de safir.

Înseamnă,toate,dragoste adâncă
de om,de cer,de plai şi de izvor.
Cu visul agăţat de-un colţ de stâncă
vreau să mă-nalţ,să zbor,să ard,să mor.


Alexandrina Hristov - Cea mai frumoasă parte

duminică, 12 august 2012

Daca m-ai cere de sotie,as spune da!


Ajunsa acasa dupa o zi lunga,nu m-am putut gandi decat la un singur lucru,mai precis?o replica "Exista 3 meserii de baza:bogatia,saracia si sexul,din oricare castigi o paine...dar din dragoste si din scris mori de foame ma idiotule" 
Unii ar spune: "da frate,are dreptate" insa eu vin si contrazic.Din dragoste castigi tot ce ai,bune rele,din dragoste vin toate,chiar daca uneori suntem prea mandrii sau prea plini de orgoliu ca sa recunoasteam,cu totii am iubit macar o data.
Poti iubi de mai multe ori in viata,si sa fiu a naibii daca nu juri ca de data asta o faci cu adevarat.Dar cand vei stii cu siguranta care e dragostea cea mai mare si cea mai profunda a vietii tale?Probabil inainte sa mori.
Exista cazuri fericite care isi dau seama ce au inainte ca acele momente sa treaca si sa devina amintiri...acei oameni iubesc.
Am iubit si eu de mai multe ori...sau cel putin asa am crezut.Au fost zile in care eram sigura ca nu exista prostia asta,ci e doar o chestie inventata de Hollywood si filmele siropoase.Mi-am dat seama ca iubesc,si la inceput mi-a fost greu sa recunosc,dar in pofida acestor lucruri,stiu ca am ales ce a fost bine,si mai ales omul potrivit.
Ura nu o sa compenseze niciodata,si nu o sa fie vreodata mai puternica decat iubirea.Am si urat pe cineva,pe buna dreptate...insa am realizat ca viata e prea minunata si prea scurta ca sa iti umplii sufletul cu sentimente care sa ti-l otraveasca,eu una am ales dragostea.Nu ca o umplutura,ci ca mod de viata.
Din toate astea trebuie sa te gandesti ca fericirea nu e o destinatie,e o stare de spirit,asa ca nu strica sa fii cateodata trist,pentru ca si aia e o stare de spirit.Nu te gandi ca alergi prin viata haotic si la sfarsit vei ajunge sa cunosti bucuria.Esti fericit adesea,poate nu zilnic,dar periodic si asta inseamna ceva.Inseamna sa nu uiti ca la sfarsit nu e fericire,e doar melancolie,ci doar pe drum ...doar atunci, gasesti ceea ce cautai in viata.
Iubirea vindeca si cea mai adanca rana din sufletul tau,si uneori te face sa uiti complet ca au existat.Iti mai aduci aminte in treacat de ele,dar esti prea ocupat sa iubesti ca sa te mai gandesti.
Trecutul nu aduce nimic bun,stiu asta pentru ca sunt rac si am intentia sa tot dau inapoi,cand ar trebui sa imi mut planul actual la 180 de grade si poate atunci sa dau inapoi caci stiu ca de fapt merg inainte.Mi-am dat seama ca nu sunt o persoana libera,sunt o captiva a propriilor mele alegeri,si greseli...o groaza.O captiva a fiintei mele de neinteles,a firii mele vulcanice si zbuciumate.O captiva a sufletului tau,si pentru asta sunt fericita,zambesc si nu imi voi intoarce privirea spre trecut.



Alege sa iubesti asa cum stii tu mai bine,pastreaza-ti sufletul curat,si la sfarsit...cere BIS!



miercuri, 11 iulie 2012

Alege!

Se spune adesea că viaţa e un drum lung,anevoios şi captivant...o aventură.Toată lumea vrea să parcurgă călătoria..(bine,cel puţin majoritatea)..dar ce se întâmplă când se termină şi în faţă ai o poartă mare,pe care ştii că odată ce ai închis-o,nu mai poţi face altceva decât să mergi în faţă [chiar dacă în cazul meu fiind un rac-aş da înapoi]...Tu ce ai face?ce ai alege?...

Aş alege dragostea,ca remediu.Ca nişte braţe puternice care să mă protejeze atunci când mi-e frică de ce urmează,căci mă tem de imensitate,de necunoscut,şi totuşi curioasă din fire.O iubire care să zdruncine din temelii toate definiţiile date de marii filozofi,sau de adolescenţi îndrăgostiţi.Una care să nu fie egoistă,posesivă,care să ierte orice,să treacă prin iad pentru împlinirea ei însăşi,una pătimaşă.
Aş alege să fiu un înger care să apară la răsărit,să îi vindec pe toţi cei care au nevoie de mine.Să veghez şi să răspândesc binele pe pământ aşa cum soarele blând de dimineaţa îşi revarsă tandreţea peste toţi,fără să fie părtinitor.

Aş alege să îţi pot promite că voi fi a ta mereu,să pot să trăiesc şi să mor pentru tine în acelaşi timp.Să-ţi pot lua sufletul în palme,şi să am forţa necesară să îl protejez de orice intemperie.Dar nu pot,şi tu ştii asta,şi eu o ştiu,şi sper totuşi că o să citeşti să îţi dai seama că orice s-ar întâmpla o să fiu lângă tine.

Şi din tot ce aş alege,aş vrea să aleg să nu am de ales.Poate într-o zi....

miercuri, 6 iunie 2012

vulturul vieţii!

Ai venit în zbor înalt,vrăjmaş,
să-mi dărâmi speranţe şi iluzii.
Pentru fapta ta de ucigaş
cum să mă despăgubească juzii?

Ai intrat în cerul meu furiş
să-i  îngropi pe vii,să dezgropi morţii.
Ca un urs stăpân pe zmeuriş
erai tu-n văzduh.Ocara sorţii!





Te-ai întors la cine te-a trimis
(s-a lăţit în urma-ţi cimitirul).
Rănile pe care le-ai deschis
ţi-au sporit în pungă chilipirul!?

Pasăre a morţii fără risc
necinsteşti prin zborul tău cocorul
şi făcând din crimă ţel şi pisc,
degradezi prin performanţă zborul.



luni, 27 februarie 2012

Lumina ochilor mei!

O intamplare si un sentiment care m-au marcat remarcabil:

Astazi am schimbat putin caleidoscopul si am incercat sa vad aceasi imagine dar pe pozitia 2.
Asta e despre tine mama...azi am inteles cauzele si nu m-am mai plafonat asupra efectelor...
Stiu ca de mica ai fost nevoita sa te descurci singura,altfel nu aveai sanse de reusita.A trebuit ca timpul sa te inaspreasca,sa te treaca prin incercari greu de carat in spate de una singura,a trebuit sa te simti amenintata din toate partile si asta la putini ani adaugati varstei mele.....ca toate cele petrecute sa iti ascuta simturile.
Esti o leoaica,si lupti pentru casa ta,pentru familia ta, lupti pentru ceea ce e al tau,si daca nu ai face asta...nu ai merita ceea ce ai.
Stiu ca inca sunt o copila, imi dau seama de asta,si ca visez la absolut, insa tu stii ca asta e valabil doar in cazul filozofiilor "iubirea absoluta,frumusetea absoluta"....asa ceva nu exista in zilele de zi cu zi.

Par roscat,m-ai inspirat!
Si privesc cu nostalgie cand pleci la serviciu,as vrea sa ramai acasa,sa ma trezesti tu dimineata cu mirosul tau specific care ma invioreaza de fiecare data cand dau sa te sarut pe obraz ...si as prefera sa fii tu nu ceasul obosit care ma streseaza si ma face sa devin instictiva.
O cladire solida,cu principii dure de diamant,si totusi atat de frumos te reflecta lumina zilei,caci stiu ca esti acelasi diamant si ziua si noaptea,si atunci cand esti suparata si cand esti fericita,pur si simplu tu esti in lumina reflectoarelor,desi viata noastra nu e o piesa de teatru cu replici pregatite in prealabil,e viata noastra,iar tu scumpa mea mama,esti vedeta zilei de azi,si a zilei de maine,si zilelor pe care le vei mai avea...


Mama mea...

duminică, 26 februarie 2012

Tu!

Te văd cum îţi agăţi grijile în fiecare noapte de tavan,le laşi să atârne grele şi prelungi până ne gâdilă cu un albastru clar,gândurile.Îţi laşi privirea înnoptată pe scobitura umărului meu,mă găseşti mereu sub pielea mea albă şi fragilă,mereu mai tânără,mereu mai furioasă.
Şi cum ţigara fumată în grabă îmi învăluie privirea,aşa iubirea ta mă ia şi mă îmbracă într-un cocon şi larva define fluture!Dar el era acolo mereu,avea nevoie de soarele lui să poată să crească şi să se facă frumos!


Regula e simplă!
Suni,vin,urc,intru,te sărut...
şi toate astea sunt suficiente ca să emani fericire prin toti porii şi pielea ta să aibă un iz nemaipomenit de dragoste,de pasiune şi frică.
Şi te citesc atunci când îţi întinzi filele tale albe pe marginea patului,scrisul tău arcuit şi elastic mâzgălit pe ele,gândurile tale culese din tavan,pictate pe pereţi şi scrise pe foi.Mintea ta râzând,sufletul tău tresărind la fiecare emoţie,inima ta făcându-se câteodată bucăţi din cauza mea,un rău tânăr sau un fir dulce de apă lină?
Da ştiu,tu nu plângi,tu doar caşti!
Ştiu deja toate astea...la fel cum ştiu că lumea e atât de mică încât intră în buzunar,dacă ar fi să compar ceea ce simt atunci când stau cu tine,cu mine,ca unul...nu aş putea,căci cu aş avea loc!
Şi terminându-ne călătoria în jurul nostru,în jurul camerei,în jurul tău,al dragostei tale,sau ale mele.Mă întorc la tine şi-ţi spun:
-E cazu să schimbăm tavanul...ce zici de portocaliu?


                         -Cu dragostea pătimaşă a unei iubite!

luni, 2 ianuarie 2012

Nu ştiu !

Am trecut deja de anul 2011.După un drum greu, pot spune că am finalizat anul cu satisfacţia ca efortul depus s-a materializat în succes.Mulţumesc pentru ca am reusit să trec peste obstacole, că am primit puterea de a lupta şi pentru mesajele care mi-au întârit convingerea că nimic nu e întâmplător.
Am primit o scrisoare în care am citit următoarele: "Eşti aici,eşti cu ei,pintre cei mulţi şi puternici! Este lumea ta,lumea celor puternici!" şi apoi: "Acesta e doar începutul,pregăteşte-te să primeşti şi mai mult!"
În general, primim ceva în urma unor eforturi depuse.Nimic nu vine din cer,fără să meriţi.Cadourile vin de la Moş Crăciun numai când copiii sunt cuminţi şi ascultători!
Pe chestia aia mai scria ceva: "Dragă....,Suntem împreună chiar şi atunci când nu suntem aproape! Cu drag, ...". Văzând acestea din nou am tresărit şi am realizat că am primit încă un dar - atunci când iubeşti,nu contează că-s cu altcineva plecată, că tu eşti pe undeva cu băieţii ,sufletele respiră la unison: poate chiar ciocnesc paharul de şampanie la cumpăna dintre ani.
S-au auzit toată perioada asta a Crăciunului numa colinde,m-am săturat...am resimţit foarte puţin căldura sufletească specifică pe care majoritatea o anunţă ca fiind parte din ea,dar... nu eu !Am petrecut "Sfintele" sărbători de iarnă alături de cea mai dragă fiinţă de pe lume: iubitul meu .Şi voi continua să mă bucur că trăiesc! La mulţi ani!




A început un an nou.După petrecere,după atmosfera de "basm", am intrat din nou în normalul vieţii cotidiene.Cu toţii sperăm că spiritul Crăciunului se va perpetua în anul ce vine.Să fim mai buni unii cu alţii este o dorinţă a noastră a tuturor,a copiilor din noi,care de ani de zile nu se mai împlineşte.Chiar astăzi am vorbit cu o fostă prietenă,din întâmplare am fost cele mai bune prietene,şi ne aduceam aminte de cum eram mici,cât de drăguţ era totul....Dar acum ce?Acum sunt oamenii mai săraci?Sunt săraci în sufletele lor! Aşa sunt şi eu, dar sunt fericită că este cineva acolo care să mă facă să mă simt darnică,darnică de sentimente.
În momentele noastre de sinceritate recunoaştem că suntem oameni ca toţi ceilalţi,oameni care stau în faţa celorlalţi şi îi roagă din priviri să fie iubiţi.Asta ne dorim cu toţii,să iubim şi să fim iubiţi să fim buni,iar bunătatea noastră să fie răsplătită cu aceaşi monedă.Alegem cap sau pajură,însă refuzăm să aruncăm moneda.
Avem nevoie mai mult ca niciodată de puterea de a fi sinceri cu noi şi cu cei din jur pentru ca armonia să se reinstaleze pe acest pământ.În ziua în care nu se va mai putea face nimic,pământul va fi cenuşă,la fel şi sufletele noastre: pasărea Pheonix fiind un mit!
Şi deşi nu recunoaştem,de teamă sau din comoditate,suntem sinceri cu noi înşine mai mult decât cu ceilalţi,care pretind că ne cunosc,dar nici noi nu o facem cu adevărat,cum ar putea s-o facă ei ?Şi totuşi îi lăsăm să exploreze fiecare crăpătură minusculă şi goală din sufletele noastre,dar la sfârşit vom fi doar nişte străini,şi tu o ştii bine...

duminică, 1 ianuarie 2012

Maya

Acum 2.000 de ani,cultura mayaşă a apărut în Africa Centrală.Punct culminant al acestei culturi-epoca sa clasică-a avut loc în perioada 300-900.Mayaşii erau un ppor sofisticat,cu astronomi şi matematicieni pricepuţi.Au inventat un fel de a scrie şi au construit oraşe spectaculoase,ale căror ruine încă mai domină pădurea tropical.Mayaşii făceau comerţ cu mezoamericanii din Mexicul central,se închinau multor zei şi efectuau o serie de ritualuri religioase în funcţie de propriul calendar.

În 21 decembrie,în timpul solstiţiului de iarnă,o conjuctură planetară mai puţin obişnuită va avea loc:Pământul se va alinia cu Soarele,ecare se va afla în mijlocul ecuaorului galaxiei Căii Lactee,alcătuind ceea ce vechii maya numeau "Copacul sfânt".Ciudata aliniere nu va fi bruscă,ci este pregătită de câteva mii de ani,pentru a avea loc în data de 21 decembrie 2012,la ora 11:11 a.m. GMT.Conform credinţei mayaşe,centrul galaxiei este uterul cosmic: loc al morţii, al transformării, al regenerării şi al renaşterii.Acest moent marchează finalul calendarului
Mi se pare într-un fel sau în altul o aberaţie să crezi că sfârşitul lumii ( o lume plină de zeci de culturi,de religii,de vremuri care te îndeamnă să crezi în semne) va veni după spusele unei civilizaţii care a putut să prevadă sfârşitul lumii,dar nu au fost suficient de buni să prevadă sfârşitul lor ca şi civilizaţie.

Treziţi-vă la realitate!