M-am născut dintre stâncile uriaşilor Carpaţi, la început un fir subţire de apă dulce, mai târziu o forţă de neoprit, un rău tânăr, plin de idei măreţe.Acum, elanul a dispărut. Liniştea necunoscută mie cândva a devenit parte din drumul meu prin lume.Nu mai urc nechibzuită,căutând bolta cerului, răvăşind pădurile.Undele limpezi,oglindă de cristal,reflectă fiecare detaliu al naturii în cursul lin, meditativ.
Totuşi nu m-am schimbat în totalitate, un singur imbold fiind mai mult decât suficient pentru a-mi face inima adormită să tresară,pentru ca adrenalina să mi se împrăştie în fiecare ciob de apă.Da! Oglinda s-a spart în milioane de cioburi.
Valurile puternice poartă pe crestele lor peşti dornici de aventură,înlocuindu-i pe cei leneşi,obosiţi, care nu spărgeau azurul apei aproape niciodată.În calea mea se ridică din nou stânci,dealuri.Nu ştiu cum am găsit forţa de a o lua de la capăt,de a spulbera iluzia de rău bătrân,vlăguit.
Soarele îsi aruncă razele cu dragoste asupra mea, încoronând cu cerculeţe subţiri de aur crestele umflate ale valurilor.
Trec în goană pe lângă sate,aud cântece de copii.Toate acestea îmi rămân întipărite în memorie,veşnice amintiri.
Înaintez,înaintez,urc tot mai sus,ating stelele iar.Pornesc în căutarea altor aventuri.
Uneori stau şi visez,dorm ,mă odihnesc.Dar nu durează mult.Sunt un rău tânăr,curioas şi încrezător.Nicio piedică nu mă descurajează.
Timpul trece,dar nici eu nu stau în loc.Călătoresc,privesc,învăţ,până îmi voi stabili o adevărată albie,definitivă
Dar apoi să mă afund în rutină?Sau poate,privind cerul înstelat,să visez la mai mult?Sigur aş dori să cunosc spaţiul cosmic,să zbor în armonia dansului planetelor,pătrunzănd,chiar şi pentru o singură clipă în misterul şi magia universului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu