luni, 11 ianuarie 2016

M.= O mare de bunătate

Mâinile astea înrădăcinate de trecerea timpului, a emoțiilor și oamenilor au scris despre mulți turiști din viața lor. Despre ziduri de sentimente construite pe platforma unei imaginații copilărești care dorea și tânjea la absolut, absolutul sentimentului de dragoste în principal. Mulți ani au trecut și mâinile au scris și au scris....iar multe le scriam cu privirea, cu gândul și rămâneau întipărite la mine în memorie, dar nu o să uit niciodată senzația pe care o simt acum când sunt perfect conștientă că nicio împletire sofisticată, nicio înșiruire deșteaptă de cuvinte nu vor putea să explice și transpună sentimentele ce zac în mine.
Așa este! Zac...zac și se hranesc cu cuvintele celuilalt, cu ale lui priviri albastre și atingeri ce dezgheață chiar și cele mai abrupte, întunecate și înghețate abisuri ale ființei mele.
Dar am să povestesc despre El în linii subțiri căci excesul de zel nu mă mai caracterizează, iar cuvintele sunt de prisos...mai ales pentru cineva din "afară"...incapacitatea lor, incapacitatea voastră de a înțelege ar atinge cotele cele mai înalte legat de acest subiect delicat pt mine.
Au fost nevoie de 20 de ani, 3000 de km și multe vise toate băgate împreună și amestecate ca să se întâmple...întâmplarea.

10 mai 2015.
Duminica în care trebuia să mă revăd cu mătușa mea dragă a fost ziua în care l-am întâlnit pentru prima dată.
Nu dormisem o seara întreagă. Sâmbătă fiind ziua precedentă fusesem ieșită în oraș iar grijile ce mă atacau la vremea respectivă nu mă prea lăsau să pun capul pe pernă fără ca trupul să-mi cedeze. Mă zbăteam în chinuri psihice de a rezista nevoiei de a adormii pentru că o consideram o pierdere de timp...în fine...sărind înapoi la poveste.
Pe la ora 9 am. m-am decis că am nevoie de o cafea, iar acasă toate mă sufocau așa că am decis să ies să găsesc un loc comod de a face acest lucru.
Odată aleasă locația și intrând, am descoperit că nu erau locuri libere. Fiecare om era distribuit ca și electronii în straturi. Fiecare se duce la măsuța lui, apoi dacă vin alții compatibili se așează lângă până masa este plină.
Un anume "electron" mi-a atras atenția de când cercetasem camera pentru a-mi găsi locul. În drumul meu înaintat pentru a comanda cafeaua mult dorită m-am gândit să mă așez cu el. Emana o energie atât de electrizantă, atât de tare mă atrăgea încât simțeam că-mi pierd mințiile. Știam că firea mea rușinoasă nu va putea intra într-o discuție fără ca măcar mintea să-mi accelereze gândurile la viteze de neconceput și sa completez locul liber ca măsuța să fie plină.
Aveam de ales, El sau ușa, îndrăznesc sau plec. Pentru o fracțiune de secundă am vrut să ies și să uit de el pentru totdeauna, însă pașii au început să nu se mai grăbească și să meargă din ce în ce mai mult către "orbitalul" lui.
Îmi amintesc cu atâta claritate când l-am întrebat " Are you waiting for some1 or....Can I sit here?"
Cu o privire frumoasă, fragilă și sinceră mi-a spus că nu aștepta pe nimeni. În discuțiile următoare mi-a spus că a avut impresia că sunt o oarecare fată care vrea să îi vândă ceva sau să îl convingă să vină la o adunare religioasă...am râs tare.
Revenind în trecut, i-am aflat numele, iar el pe al meu, într-o încercare super amuzantă de a-mi pronunța numele am simțit pentru prima dată sunetul perfecțiunii. Acel sunet calm pe care l-ai lăsa să-ți inunde și cele mai grave, primordiale și instinctive simțuri ca apoi să le miște după bunul său plac. Am aflat cu ce se ocupa, câți ani avea deși i-aș fi dat mult mai puțini...toate astea, și deja simțeam cum se agită și el...am înțeles încă de atunci, era mutual totul. Își trăgea mânecile peste degete și verifica telefonul semn că nu era prea stâpân pe sine cu mine, o străină fiind...
A întârziat la muncă, căci nu putea să plece, pur și simplu a vrut să stea cu mine ore-n șir încă dupa primele minute decând ne cunoșteam. Mi-a cerut numărul de telefon și sinceră să fiu? Dacă n-o făcea el o făceam cu siguranță eu.
Plecată la Londra dupa amiază, pe autobuz am adormit fiind epuizată, agitată și nedormită de n ore....l-am visat. I-am visat mâinile tandre cum îmi atingeau părul în timp ce îmi odihneam capul pe umarul lui într-o călătorie lungă. Aveam să aflu mai târziu că acea calătorie era de fapt relația noastră, care și acum se desfășoară în același ritm, eu odihnindu-mă pe el, iar el alintându-mi părul.
Seara am adormit devreme, iar când m-am trezit am descoperit că îmi scrisese. Era și el interesat de mine, voia să știe, să cunoască, să simtă.
Ne-am întâlnit de câteva ori, dar nu eram sigură că-mi doresc ceva cu adevarăt. Îl simțeam timid, retras și foarte calculat, iar eu....eu eram cum sunt de obicei. Lucrurile nu au mers cum mă așteptam iar baiatul de care mă îndrăgostisem nu era cine speram eu să fie...cel puțin nu atunci. I-am rănit inima plecând undeva în jurul lunii iunie, iar el a renunțat la mine ștergându-mi de tot orice fel de urmă.
Reîntoarsă în septembrie după o scurtă vizită acasă, gândul mi-a zburat instinctiv la el. Eram la muncă, era 6 pm. , și căutam numărul lui prin telefon. Noroc din nou, îl găsisem. Îi scriu un simplu " hey".
I-au luat 3 ore să răspundă.  Am aflat mai târziu că motivul nu era pur și simplu că nu văzuse mesajul ci pentru că era ușor panicat. Eram " EA" pentru " EL" și se-ntreba dacă chiar am vrut să îi scriu lui sau am greșit. Îl agitasem pentru încă o dată.
Am continuat sa vorbim dar nu am fost sigură dacă vreau să ne si vedem. Tânjeam să-l văd, mi-era frică că va fi din nou ca la început....prea timid....prea tăcut.
Am fost surprinsă să văd că omul pe care îl știam se transformarse în ceea ce îmi închipuiam eu la începuturi că este.
Momentul a fost foarte clar, am știut că am să mă îndrăgostesc, dar n-am prevenit și intensitatea sentimentului.
Să te trezești din adâncurile sufletului tău singur într-o mare de afecțiune, tandrețe, reciprocitate sentimentală este ceva ce doresc tuturor să experimenteze. Fie și măcar o dată.
Atât de revirgorant a fost sentimentul încât mi-a trezit un apetit pentru schimbare pe care nu l-am mai întâlnit.
Și așa a fost, m-a schimbat.
Am vrut să devin fata care indiferent de situație alege ce e bine, să îmi distrug egoismul și să las pacea să mă inunde. Încă încerc dar știu că într-un final voi și reuși să devin ceea ce am nevoie.
Cât despre el, el....a devenit persoana pe care nu credeam că o voi cunoaște vreodată.
Îmi oferă atâta alinare când am nevoie, când toți pe care îi iubesc sunt la km distanță el e cel care îmi spune că singurul lucru pe care îl pot face este să îi fac mândri de mine. Mă înfluențează cu bunătatea lui, cu sfaturile lui prietenești, iar eu le iau în considerare știind că îmi dorește numai binele.
Îi mulțumesc că atunci când sunt obosită îmi dă energie necesară să fac ce trebuie făcut. Îi mulțumesc că deși e enervant îmi reamintește mereu de ce am venit în țara asta și că trebuie să îmi îndeplinesc acel vis pentru a fi fericită.
Îi mulțumesc că mă înțelege exact așa cum sunt eu, că nu e nevoie să fiu altcineva în afară de mine când sunt în preajma lui și că mă ambiționează mereu spunându-mi toate lucrurile bune pe care le vede în mine, printre ele numărându-se potențialul meu fantastic.
Îți mulțumesc pentru cine ești și simplul fapt că exisți pe acel Pământ, iar eu am avut onoarea să te cunosc mă face un om mai fericit.
Sper că și eu te fac fericit M.!
Cu dragoste și fără ceară,
IșiA!



joi, 17 septembrie 2015

Daca vrei, ia!

De cate ori incerc sa te scriu dintii mi se-nclesteaza iar pumnul mi se strange, bataile inimii se accelereaza iar gandurile mi se indreapta spre ierni de mult trecute.
Parafrazandu-mi un bun prieten, iti recunosc ceea ce el mi-a explicat in linii subtiri si anume faptul ca omul, oricat de diferit si special ar fi el are exact 4 nevoi primare:
1. Siguranta.
2. Nevoia de varietate si nou.
3. Nevoia de a fi considerati speciali.
4. Conexiunea cu ceilalti.
Din toate astea daca descoperim un sentiment care sa indeplineasca 2 sau mai multe nevoi, acest ceva pune stapanire pe tine si creeaza dependenta. Conform teoriei lui, ura este cel mai usor sentiment de trait care sa iti satisfaca primele 3 nevoi.
Esti sigur pe ura caci nu te poate trada in niciun fel, creeaza varietate din plin caci mereu gasesti argumente si motive sa-ti adancesti durera si sa iti alimentezi starea, iar nu in ultimul rand te face atat de agil la oricine si orice miscare incat poti sa le vezi pe toate...(destul de special as spune eu).
Acum ceea ce nu mi-a fost explicat este faptul ca aceasta traire iti amorteste orice alt sentiment diametral opus, indiferent cat de duala e fiinta umana. Orice strop de bunatate, compasiune si gasire de scuze atunci cand totul este evident dispare. Am decoperit ca implica detasare totala de ce odata ai iubit si te-a ranit catusi de putin, incepi sa vezi putregaiul din interiorul "marului"  si sa fii gata sa arunci tot continutul in loc sa salvezi ceva (Asa cum erai obisnuit candva). Ai fi gata sa dai foc la tot copacul doar doar poate nu ar mai naste mere ca acelea.
Acestea fiind zise ca o paranteza, revin la problema initiala. Las scris aici, chiar si in randuri putine ca acestea, ca n-am sa te mai "cant".
La revedere!


duminică, 21 iunie 2015

Ce e spart, e bun spart!

Îmi vine să îi imprim în urechi cuvinte ca să-nțeleagă că nu aparțin acestui spațiu, că toată impresia lui despre lume este de fapt un loc ticsit până la refuz de oameni care mai de care mai impersonali, mai semidocți și nu-n ultimul rând insipizi. Cu toate acestea pe el încă îl mai fascinează trivialitatea și lucirea carnală, artificialitatea ființelor, caută cu o obsesie ieșită din comun orice altă sferă ce nu aparține sufletui, și se lasă cuprins de două, trei cuvinte lipsite de originalitate, convenabile pe cealaltă parte și care se doresc a fi deștepte.
Toate încercările mele de a năpădi lumea lui și-au aflat sfârșitul la scurtă vreme. Erau asemeni unor valuri care veneau învolburate și pline de energie, dar care se spărgeau fricoase de mal, întorcându-se-n larg pentru a-și relua cursul. Urlu căci dețin neputința de a sparge malul sau mai bine zis stânca. Îmi vine să-l invit în a mă privi cum aleg să-mi sparg toate încercările lui exact ca pe o cană ce alunecă din mână. Știu că nu va culege ciob cu ciob nici măcar pentru a le arunca la coș, în convingerea lui, ce e spart, e bun spart și gata.
Mi se stârnește amuzamentul când observ cum obsesiile oamenilor aleg sa-și vândă sufletele pe lucruri atât de insignifiante, iar când e vorba de sacrificiile aduse sunt atât de inumane, iar "principiul identității" lor este toxic pentru mine. El se Crede remarcabil, insă e silogismul lui, nu al meu.

Aș putea pur și simplu pleca fără ca el să observe lipsa mea, iar el ar putea să râdă din nou cu râsul lui accentuat, puternic și descătușat, de parcă a fost captiv și silit tăcerii în tot acest timp. Dar eu nu mă voi mai metamorfoza a mia oară într-o ureche pentru a-i savura răsul, n-am să mai fiu capabilă în a-l desființa în mii de bucăți pentru a-l urca pe cer și transforma la rândul lui în constelații. Atât de minunat e...sau era din ce îmi mai amintesc.
Aș putea pur și simplu să-l urăsc pentru cine e până-n clipa în care l-aș revedea, iar atunci am să îl evit atentă pentru a mă putea întoarce la a-l urî în continuare. E ca și cum aș juca un du-te vino cu sentimentele și aș putea mereu să fiu prinsă pe picior greșit.
Plecând chiar aș putea să mă irosesc în lumea lui, în lipsa lui...să mă cambrez sub privirile acelei lumi și cu puțin ghinion să mă camuflez devenind unul dintre ei. Poate aș stârni pofte, m-aș umili dar voi ajunge măcar să mă eliberez de mine și să mă azvârlu-n artificialitate.
Și toate astea, pentru că ai apărut intempestiv, pentru că detești să aștepți.
Voi putea fi renegată, negată-mi existența și dorințele aruncate-ntr-un coș mizer la capăt de lume, unde nici curiozitatea însăși nu le va mai foileta. Nu va fi năucit de decizie, nu va regreta, nu se va mișca. Mersul meu clătinat și hazardat nu va fi problema lui, nu îl intereseaza, el își aduce la rangul de adorare propriul univers, în care prezența mea este una încărcată de inutilitate, iar trecerea liniei îl lasă mult prea rece.

Cu ultimul punct pus aici voi pleca, însă nu știu dacă voi avea răbdarea să-l văd falsificându-și gândurile și creând o dezumanizare bine examinată cu urgisirea libertății.
Însă îmii voi aminti că ce e spart, e bun spart și gata.


vineri, 22 mai 2015

Destin...

Ne-am întâlnit într-un timp când eram obosiți
Atârnam de un vis... de-un destin chinuiți
Te-am dorit prea frumos, dar prea scurt, pe ascunziș
Era primăvară-n noi... și-n iubire frunziș.

Nici nu știu ce ne-am fost, doi săriți sau "iubiți",
Voi rupe așchii din Rai ca să fim fericiți
Trupul tău de prim rang îmi va fi Univers,
Cât de mult te-am dorit, sărutam al tău mers.

Un destin chinuit, ce l-am tot măsluit,
Tu te plângi de stingher, gândul mi-e pălmuit,
Unde-mi ești de nu-ți sunt?!... ce blestem obsedat,
Te-am dorit in păcat, un deochi m-a trădat.

Aveai roșu-n obraz, m-alergai pe islaz,
Lătrau câinii-n vecini când erai în extaz,
Eram doi apucați chinuiți de destin
Mă hrăneam doar cu noi. Vai ce chin, ce festin!!!

Repetai cu-ai mei sâni până când răgușeai 
Inghinalul pufnea, te certa, povesteai...
Peste coapse, prin tălpi mult aveai de trudit,
Ce destin chinuit, ce frumos te-am dorit!

Gura ta nu scăpa niciun colț din ce-aveam,
Uneori ți-eram ham... alteori mai muream,
Prea târziu nu e dus, nu ne suntem târzii,
Noaptea-n vis mă tot strigi și îmi ceri poezii.

Unde ești de nu-mi esti?! Ce prăpăd ne-a subit,
Ce destin chinuit... eu te chem la "iubit" 
Îți vreau viața-n răsfăț.... să-mi alunece-n buze,
Ești acolo am să vin.... prin mormanul de scuze!!!


luni, 25 august 2014

Flori albe în infern

Cu cât mai multă zarvă e în jur
cu-atât mai deasă-i liniştea din mine;
ca visele ce coboară-n mine;
cu gând cinstit şi fără înconjur-

Nu bag de seamă ce-i în preajma mea
aud doar gândurile mele nude
cum doar cosaşul coasa îşi aude
şi însetatul apa la cişmea.

Pornite pe făgaş, se limpezesc
ca apele din munte printre pietre,
ca vorbele-nţelepte lângă vetre
cu izuri vechi se-mbată şi trezesc.

Eu nu-s părtaşa tihnei de stejar.
Creez viituri de gânduri în torente
izbite de formule si curente
vin şi se aprind în sufletu-mi de jar,

sunt bucuroasă în timpul ăsta tern
să le primesc şi să le ţin în gazdă.
Vor fi poate sămânţă pusă-n brazdă
şi-or da boboci: flori albe în infern-


luni, 5 mai 2014

Pustiu de gânduri

Metronomul acestui mecanism complex numit conştiinţă ucide lent orice urmă a raţiunii mele.Mă obişnuiesc cu scrisul,mă consum prin lirică,mă umplu de semnificaţie şi mă pierd pe culmile clipei invitând la dans orice gând meschin care trece prin zonă.
Am vrut să mă scriu litere şi am încremenit de atâta metamorfoză; din cântec în vis,din scrisori anonime în cel mai înalt punct.Râd!
Când te voi întâlni, îţi voi mărturisi că m-am obişnuinuit să îmi fac din tine geamăn,să trăiesc şi să îmi târ după mine toată fiinţa ta imaginară până mi-aş da seama ca nu exişti...Dacă te-aş vedea ţi-aş spune că nu ai ajuns încă la pragu în care să-nveţi să citeşti,d-aia o fac eu atunci când dormi,iar tu zâmbeşti în somn.
Din când în când se termină gândurile,iar atunci pacea râde de mine,mă molipseşte,râd şi eu.Râd enorm,imens,oricum nu mai e nimeni,râd până îmi aud ecoul,până mă recunosc...râd până mă pierd iară.
Nu e nimic prea serios...dau cu zaru şi mi se arată un număr imposibil,indescifrabil...iese o pasăre,nu ştiu s-o citesc.Mă las dusă de imensitatea cifrelor şi mă bucur că-s ale mele.
Nu spun nimic,te simţi ca într-un borcan în care au fost prinşi mii de fluturi şi încep să se agite lovindu-se de pereţi.Că zborul lor este unul firesc...ca fluturii care cad şi pier,cad şi pier...aşa şi tu!

M-a întrebat un doctor cam cât de departe te simt?ca şi cum bănuia că doar asta mă interesează.Din câte-mi amintesc oricum toate emoţiile-mi sunt imposibile,transced mediile gândurilor mele rămânând într-un final doar senzaţia de deja-vu prost!

Îmi las umbra să facă ce vrea,oricum nu va putea nimeni să dea vina pe mine şi la urma urmei,nu mi-ar păsa.
Îmi amintesc când doctoru respeciv mi-a spus că nu exişti,uşor suspinand,uşor fericit...Se amuza teribil când afirma că toate merg înainte...aiurea..Nimic nu merge înainte,timpul face o buclă imensă prin spaţiu şi se împleticeşte-n păru meu,eu îl înnod,îl rotesc printre degete,îi dau drumu şi-l opresc atunci când vreau,îmi place sa fac risipă.
Când i-am zis că toate astea îmi revin şi mai recent în minte,umbra mea care tăcea,a tăcut şi mai adânc.Ştia!
Am înghiţit orizonturi întregi de lumi ancorate-n nimic,de viziuni în care pluteam în derivă vieţi la rând şi şiruri de sentimente aliniate perfect.Când am deschis ochii larg,am văzut că afară îmi oprise deja furtuna...era senin,era straniu să fie aşa..în fine...
M-a întrebat cum aş vrea să o iau razna?
Eram stupefiată!Nu ştiam până atunci că există mai multe moduri de a face asta...în final am aflat că se putea cu sau fără tine.
Am ales cu tine,mi se părea mai interesant să fii părtaş la asta.Simţeam cum creşteai în negrul ochilor mei,în articulaţiile mele şi îmi doream să lovesc tare cu palmele tale,oferindu-ţi viaţă.
Oricum,la un momentdat şi-a dorit să pună doliu pe gândurile mele...nu mai creştea nimic niciunde.Era totul gol,ca o imensitate de pustiu ce ţi se aşterne sub talpi şi te-ngrozeşte...mai multe feluri de pustiu.
Aştept să vină iară în vizită,să mă cert cu el spunandu-i că tu de fapt n-ai existat vreodată,că sunt o aţă fină care se poate rupe oricând creeând efectul de fluture undeva prin Australia.
Poate cândva îmi va da drumul şi mă va elibera de înexistenţa ta,îti va sparge realitatea,de prea multă ploaie,de prea mine,iar într-un viitor apropiat mă va întreba din nou cine aleg să fiu,iar eu voi spune tu,pentru că oricum nu exişti şi voi face asta doar pentru că m-ai închis aici în speranţa că nu voi înnebuni cu nebunia celorlalţi.Nimic de speriat...Voi fi liberă ca vulturul ce zboară lipit de cer,meritându-şi coroana...privind totul de pe acoperişul invizibil al vieţii!

P.S.: Rămâi cu bine a mea conştiinţă!





marți, 18 martie 2014

Insurgenţă

Inerţia e roată
             ineţia-i cuvânt,
Inerţia e scaun
                inerţia-i mormânt;
neputinţă de-a trece
                      peste vârf, peste gol,
somn e ce ameninţă
                  spaimă ce dă ocol.
Inerţia e lege
            anestezic total,
inerţia e moarte
               e venin de crotal;
o hipnoză în masă
              sinucidere-n lanţ.
renunţare la culme
             adromire în şanţ.

M-am găsit pe lume
       regină fără jilţ
cu autoritate
                   ca de hingher cu zbliţ;
magistratură stearpă
                   cu minte cât un bumb,
tiranică,opacă
                       precum un zid de plumb.
 Nu cred ca vreodată
       sa fi urât ceva
cu-atâta-nverşunare
          şi nici altundeva.
Ieşiţi din catastrofă,
           salvaţi-vă urgent;
în fiecare strofă
                  păstraţi un insurgent!