Afară plouă şi miroase a primăvară.E noapte şi totuşi parcă văd verdele ce ne cuprinde şi aduce pretutindeni tinereţea.Nu sunt nici tânără,nici bătrână,câteodată însă simt că în jurul meu totul mă determină să cred că tinereţea acestei primăveri este la mile distanţă.Poate că ploaia e vinovată pentru ceea ce simt-un vinovat trebuie să fie şi nu concep ca eu să fiu acela!
În ultimul timp merg pe stradă uitându-mă la reclame,la sloganuri şi la oamenii de lângă mine.Autobuzu e plin dimineaţa prin Braşov,aici chiar îi şi simt pe cei care se îngrămădesc,ca şi mine de altfel,nu din spirit de turmă şi nici pentru a se simţi mai aproape unul de celălalt.Vremurile acestea ne-au cam îndepărtat unii de alţii,iar noi,neputând să schimbăm ceva,ne îngesuim în autobuz.
Astăzi am fost surprinsă când cineva tânăr (mai tânăr decât mine oricum) mi-a înmânat,la ieşirea din acelaşi autobuz,un pliant.În mod mecanic am întins mâna,am prins fluturaşul şi,fără să mă uit,mi-am continuat drumul înspre şcoală.Oprindu-mă la semaforul din drum am avut răgazul să privesc ceea ce vroiam să arunc la primul coş pe care urma să-l întâlnesc în cale.Şi m-am cutremurat văzând ce scria acolo: "Puterea de a alege!".
Aşa a început totul.Oare de ce tocmai azi am primit acest mesaj?E oare o glumă?Tânărul acela a fost trimis oare special pentru mine acolo,la autobuzul meu?Nu cred...şi am plecat mai departe spre o nouă zi de şcoală.
Totul a decurs normal şi monoton ca orice zi de şcoală.Seara,filmul care rula pe ecrane şi la care m-am uitat de pe la jumătate,s-a încheiat cu un nou mesaj: "Copilul tău e o binecuvântare!".Am mulţumit în gând pentru tot ceea ce simt,văd şi trăiesc.În fiecare zi m-am tot uitat în jur să văd ce mesaje mai apar.Şi nu am mai văzut nimic o lună de zile,până când a apărut încă ceva: "Nu am plantat încă portocali pretutindeni,dar am făcut ceva mai la îndemână:juice de portocale".Sper ca savoarea acestor licori să aducă aminte cuiva,undeva in Delaware,de sufletul meu.
Ceea ce simţim,gândim strabate universul,iar când sufletele noastre emană iubire,oamenii din jur transmit ceea ce simt altor oameni şi astfel reuşim să fim conectaţi cu toţii,savurând licoarea din portocale!
Zâmbind,transmitem putere de viaţă şi facem lumină în noaptea care din păcate începe să cuprindă omenirea.Mă întreb,oare când vor realiza oamenii că viaţa e un dar pe care trebuie să-l preţuim şi să-l ştergem de praf în fiecare zi,pentru că strălucrea lui să transforme pământul într-o oază de lumină?
Acelaşi autobuz îmi face cunoştinţă cu feţe întunecate şi sper că cel ce ne-a dat viaţă să le dea puterea de viaţă,apoi mă gândesc că deja am primit prea mult şi numai noi suntem datori să prindem fluturii care se înalţă spre cer.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu