Ramai!

Locul meu nu este aici si imi vine sa-i tip tare-n timpane si sa-l las sa stie ca tot ce crede legat de lume este de fapt un Univers ticsit ochi de oameni insipizi si impersonali care imprumuta vietile altora.Totul in jur este o farsa bine gandita,o spiritualitate artificiala,in care indivizii cauta cu dorinta arzatoare a dependentilor de stupefiante cu totul altceva decat pace,se lamenteaza asupra unor cuvinte ieftine si fac gesturi care se vor a fi inteligente.O mare minciuna!

 Sa-i vorbesc despre mine a fost o greseala,a fost ca si cum am discuta despre o poarta intepenita pe care orice-ai face nu o poti misca.Doar rabdarea lui neclintita imi va da speranta ca exist si in procesul acesta lent voi avea curaj sa imi traiesc restul existentei cu o liniste suspecta.Te-am dorit de la un capat la celalalt al lumii.Ai scos cu forta infinitul din mine,iar apoi mi-ai cerut sa ma potolesc.Asta a fost ca si cum ai emite pretentii de hegemonie asupra unei calamitati naturale,lucru imposibil. Am avut impresia pentru un moment ca am putea incapea amandoi in acelasi destin.

Noi 2 suntem o dihotomie complexa si sortita mortii,as fi vrut sa ma lepad de farmec,sa ma dezbrac de gandurile mele si sa devin asa simpla cum ma credeai tu.Am vazut in glasul tau inceputurile lumii,ca si cum ar fi fost un lucru primordial si indispensabil.Voiam sa ne traim unul pe altul,sa devenim raiuri suspendate si taind zile din calendar,pornind de la coada la cap si asta doar din ambitia pe care am fi avut-o.Dar daca toate astea s-ar fi intamplat am fi devenit neasteptat de visatori si inimaginabili de reali.Toate le-am fi avut pentru noi.

In momentul de fata,mi-a ramas doar sa-mi strang in pumni realitatea imediata si concreta care exista independent de constiinta mea.Sa o strivesc sub tensiunile artificiale pe care le emit si le tot transmit mai departe.Sa pun capat acestui periplu ciclic din care nu vad o scapare.Nu voi spune nimanui de cat de mult este nevoie sa decazi si cat de tare trebuie sa pici si pana unde trebuie sa alergi pentru a fi fericit,pentru a accepta ca atare existenta duala a vietii si pentru a avea capacitatea de a zambi fie doar si zambetului tau!

Odata ce ai inteles ce se ascunde in mine a venit primul moment de claritate si mai ales a intervenit instinctul de conservare care-ti spunea "Fugi,te rog fugi!"Dezamagirea din ochii tai face pacturi inimaginabile si orbesti cu echilibrul.

Stiam ca nu poti iubi o abominatie,o fiinta captiva propriului destin de o complexitate graduala care te scoate din minti.Am ajuns la marginea capacitatii tale de intelegere si acceptare si ma simt ca si cum as merge pe o sfoara fara ca macar sa mai fi facut asta inainte...Imi tii pumnii la fiecare pas pe care-l fac pe sarma si speri sa nu cedez la urmatorul sau sa ma impleticesc in ultimul,se vede-n negrul ochilor tai,tii doliu deja,nu?Cata opulenta!

Oricat ai incerca sa ma ghidezi,nu va merge.Nu detin si nu-mi dezvolt acea latura care m-ar face sa fiu obedienta.Nu poti sa-mi dai ordine cand se observa clar ca esti permeabil la neintelegere,la neaceptare.Eu pe de alta parte nu pot sa am asteptari de la tine,nu mi-e nici acum limpede de ce am avut intentia.

Dorinta de fuga,dezamagirea si angoasa sunt stari inferioare ale sufletului,un fel de imbecilitate tranzitorie.Daca ti le doresti atat de mult ar trebui sa stii ca nu le poti avea decat prin anchilozarea mintii,prin reducerea lumii tale obisnuite la absurd.

Iubirea pe de alta parte e instrumentul suprem al spiritului,eliberarea din mostenirea pe care o porti,evadarea din normalitate.E aparatul care ne regleaza cu o meticulozitate fantezista si inexplicabila viata.

Absenta ta ma face sa ma pierd intr-un hai-vino abracadabrant,ca si cum ai trimite ultimele intructiuni unui naufragiat.Starea asta imi e straina,asimetric vad prin tine,o confuzie ascunzandu-se namaloasa in infinitate,pentru ca esti constient ca infinitul nu se va putea ascunde niciodata in nimic,asa ca ascunzi tu lucruri in el.As putea in schimb sa ma ascund in tine,dar niciodata n-o sa ma ascund de tine...pana la urma urmei ce rost ar avea? Viata ne-ar gasi oricum pe amandoi si sunt sigura ca o va face!

P.S: Te vreau ca fiind singura mea nebunie,ramai...