Pe alta data!

       Ma ridic si il prind in brate, iar caldura coprului sau radiaza prin mine ca o explozie imensa.Ma retrag putin, de teama sa nu-mi simta bataile inimii care se izbeste in piept cu atata forta de parca as fi pe punctul de a face un stop cardiac.Ma trage inapoi spre el si ma strange in brate, iar cand imi da drumul si ma uit in ochii lui, imi dau seama cat de perfect de treaza sunt. Ii vad limpede fata, care zambeste si se leagana cuprinsa de o fericire prosteasca, absolut prosteasca, si el rade cu rasul lui puternic si rad si eu si l-as coplesi cu sarutari si tot timpul sunt constienta de aceasta senzatie de angoasa care izvoraste din adancurile fiintei mele plapande.
E vorba de el, un tip care la prima vedere nu pare a fi cine stie ce, insa e plin de erotism-vulnerabil, accesibil si care-ti trezeste o mare dorinta de a-l cunoaste.Imi afisase expresia aceea lasciva pe care o folosea de obicei, probabil, cand iesea la vanatoare.

      Nu stiu sigur daca ma observase sau nu, dar la un moment dat se afundase in scaun si incearca sa dea impresia ca face abstractie de absolut orice...Il analizez, il fragmentez, practic il despic pana la cea mai simpla forma a lui de existenta, si asta dintr-o singura privire.E de o frumusete stas.Universal atractiv.Te seduce sau te respinge.Este socant in ceea ce priveste farmecul.Pometii lui sunt dramatici,ca si cum si-ar aseza permanent o articulatie prost fixata si ochii lui sunt pupilă pura.Are gura bosumflata si usor stramba.E o frumusete asimetrica, si asta nu o vad doar eu.

       Mi-a tulburat toate adevarurile si cunoasterea care au modelat si transformat chiar modul in care priveam aceasta lume.A pus sub semnul intrebarii chiar fundamentele existentei mele.E absolut inspaimantator.
Cand constientizez tot ce mi se intampla o senzatie noua ma incearca...parca imi explodeaza capul, parca s-a produs un scurtcircuit, o pana de curent si totu provine din adancul sufletului meu.Inima imi atarna sub greutate de plumb a fricii, amaraciunii si a esentei pure a unei noi emotii.O emotie intensa si periculoasa.

       Imi sta gandul doar la faptul ca o sa ajung acasa si o sa "inghit" cantitati obscene de regrete.Am aflat apoi ca era mai bine sa fi facut ceva si sa regreti, decat sa nu fi facut si sa-ti petreci zilele dorindu-ti sa o fi facut.

       In orice caz, simteam emotiile cum ma coplesesc incat simtul binelui si raului se pierdusera complet in substanta pura a dorintei.Nu puteam decat sa ma predau.Sa cedez....Il simteam aproape, il simteam peste tot, peste cap si in jos de-a lungul coloanei vertebrale, de jur imprejurul stomacului, incercuindu-mi plexul solar si, Iisuse, era prea mult.Era mult prea mult.Toate aceste senzatii si emotii fizice, coplesindu-ma si stupefiindu-ma ma reduceau la o unica senzatie, ceva ce n-as stii sa spun in cuvinte...

      In prezent n-au ramas multe.Numai ganduri si stop-cadre dislocate care gonesc in acelasi timp, in aceasi directie, dar nu tin destul timp ca deja imi pierd din nou uzul ratiunii si ma abandonez amortelii.Iubesc toate aceste senzatii noi si stiu ca maine cand ma voi trezi imi vor lipsi.Imi vor lipsi al naibii de mult, dar o data ce vei termina aceste randuri de citit eu voi fi plecata de mult!