sâmbătă, 6 octombrie 2012

Nu mai ştiu

Începusem să te strig
din ce în ce mai încet
şi mai rar
ne despărţeau vânturi
fulgere
ploi torenţiale
plante cu rădăcini înfipte în nimic
şi munţi
veniţi din lumi închipuie

uneori
singură în faţa umilinţei ascuţite
crescută mult prea aproape de sângele macilor
cădeam în genunchi
şi-atunci
fără de trup
mă smulgeam cu greu din trupul nostru

unde eşti
întreba gândul
şi ecoului îi clănţăneau dinţii

mi-aş dori să mă renasc
şi-aşa tânără
să-ţi îngheţ o toamnă de lumină
pe colţ de început

ce faci
îndrăzneau la margine de poveste buzele
când simţeau în cerul gurii
miera primăverii

creştea pelin pe povestea noastră
şi valurile
ne aruncau amintiri-umbre la mal
cu unghii tocite
căutam în nisip
pocal cu aromă blândă
şi clipe îngenunchiate


-Unu nouă decembrie

Un comentariu: