Spălarea creierului

Important este să ne spălăm creierul
din când în când.
Se îmbâcseşte de prea-spuse,
de prea-la-fel-văzute.
Cu timpul prinde chiar un fel de mâzgă
ce trebuie înlăturată grabnic.
Luăm pe dată un furtun
pe care îl legăm la un izvor cu muzică:
Bach,Beethoven,Brahms
şi ţinem creierul câteva zile
sub jetul de orchestre.
Când simţim că ferestrele minţii şi ale sufletului
se deschid,
când simţim cum pătrunde în noi
simfonia cocorilor,
atunci
putem socoti acţiunea încheiată.

Data viitoare
spălarea se va face prin culoare -

Cu gândul la Olanda...

Eu sunt ca un ţinut sub faţa mării:

înfrunt talaz şi furia furtunii.

Ca să cultiv lalele şi petunii

jerfesc pe schele liniştea cămării.

 Prin diguri stavilă încerc a pune
 în calea apelor ce dau năvală.
 Îmi apăr trudnica agoniseală
 cum pot,acum când merg spre soare-apune.

Stihia lacomă pământu-mi vrăndu-l,

îmi surpă zidul sub izbiri şi tunet.

Ca să-l ridic din nou,să mă încumet,

doar la Olanda,sora mea,mi-e gândul.

Ningeam...

De când tot merg,cresc licheni deşi pe mine
aşa cum muşchiul pe copaci bătrâni.
Străbat încet meleaguri noi,străine,
împovărată de anii mulţi,hapsâni.

Nu mai văd munţi semeţi,plaiuri tihnite,

doar câţiva oameni ies în drumul meu

şi-s ncruntaţi şi au figuri lihnite

parcă ar fi supuşii unui zmeu.

 

                                                                                                                                            Ţinut bătut de vânt şi promoroacă,

                                                                                                                                                  se lasă noaptea-n el ca într-un fiord.

Parcă-n alt veac lăsat-am râs şi joacă,

ajuns-am,cred, pe-un ţărm final,în nord.

Eu îmi coninuu drumul meu în veghe

cătind în noapte o făclie-n geam.

Trecut-am de şaizeci şi opt de leghe;

În tundra vârstei mele-n vis,ningeam...

Clipa şi semnul - IV

E dimineaţă.Aglomeraţie la autobuz ca de obicei.Încerc să mă obişnuiesc cu gândul că mai e încă mult până la vacanţa de sărbători,perioadă în care n-am să mai simt cum mă împinge cineva care nu vrea să întârzie la şcoală.De ce oare nu se suplimentează măcar în orele de vârf numărul de trenuri?Ar fi un pas spre civilizaţie!
Mă trezesc din visare auzind că soseşte autobuzul.Ridic privirea şi în faţa mea văd: "Ai timp să te gândeşti,nu te grăbeşte nimeni !" La ce să mă gândesc?La nemulţumirile pe care le am datorită alegerilor mele de până acum?La deciziile pe care e timpul să le iau ca să-mi îndrept greşelile?Dacă cineva mi-a arătat că e cazul să am răbdare în luarea deciziilor,înseamna că este vorba despre ceva foarte important pentru mine acum.

Vreau să nu mai simt singurătatea în 2,vreau să am puterea de a elimina acest chin.Dar trebuie să mă gândesc bine dacă,alegând o anumită cale,consecinţele nu vor fi mai greu de suportat.Am timp! Cu siguranţă.
Timpul a trecut şi ,pentru că mai trebuia să învăţ ceva,a apărut: "Stilul determină alegerea!"

Sunt un om modest,ceea ce contrastează cu profilul fetei din reclamă,care are un stil de viaţă luxos.Oricum,cert e că în funcţie de stilul nostru de viaţă alegem ceea ce dorim: hainele,mobile,mâncarea,persoana iubită...Important e să nu compari algerea ta cu cea a celorlalţi.Trebuia să fim mândri şi mulţumiţi de alegerea noastră,chiar dacă în ochii celor din jur nu pare a fi alegerea potrivită.Ei ne provesc prin prisma a ceea ce ei aleg neştiind că nu trebuie să-i judeci pe ceilalţi.Pot spune ca prin tot ceea ce facem,gândim şi alegem suntem unici şi nimeni şi nimic nu trebuie sa ne influenţeze-avem o singură viaţă şi dreptul de a ne construi singuri calea.

Clipa şi semnul - III

Mi-am adus aminte de prietenii mei vechi de suflet.Pentru noi,atunci când ne întâlnim,pentru o clipă timpul se întoarce şi reuşim să formăm acelaşi trunghi echilateral.Sunt două firi diferite formând isoscelul,iar eu,baza,dar conturul în aşa fel încât toţi trei devenim aceleaşi firi în acelaşi contur.

"Acum eu văd că sunt ceea ce trebuia să fiu" şi aceasta se va repeta până la sfâşitul vieţii mele,iar ceea ce voi fi este strâns legat de alegerile mele bune sau rele,conferindu-mi autenticitatea.

Trăim cu toţii într-o lume ţesută cu reclame,tresărim atunci când din întâmplare ochii ni se opresc în faţa unui mesaj care ni se pare că ne este dedicat.Şi,inevitabil,suntem mulţi conectaţi la aceleaşi trăiri în acea secundă.

Gândim o parte din noi la fel,simţim la fel şi totuşi trăim în tabere diferite: două la număr.

Doi e cifra cuplului,opus e legat de doi,binele şi răul,frumosul şi urâtul.Lumea contrariilor fără de care nu s-ar naşte armonia.Mesajele din ce parte vin către noi?

De câte ori gândurile mă acaparau suficient de mult, încât uităm că picioarele mele trebuie să simtă stabilitatea pământului pe care călcam,suna clopoţelul miraculos şi ochii puteau să vadă,sufletul începea din nou să simtă,iar eu mă trezeam în punctul de la care trebuia să urc mai departe.Şi pentru că de fiecare dată ceea ce am văzut m-a ajutat, tind să cred că mesajele vin din partea cuiva superior mie.

Contradicţiile sunt numai ale noastre,noi le creăm.Acumulăm informaţie în fiecare zi,cu ştiinţă sau nu,şi jocul începe tocmai prin selectarea acesteia şi stratificarea ei în zile de viaţă,De cele mai multe ori,priorităţile determină contradicţiile.

Am ales nu demult să-mi dedic cea mai mare parte din timp profesionalului şi la un moment dat informaţia despre casă a apărut ca o reclamă la case în cartiere de lux,pe peretele unui bloc,la lumina felinarelor,în miez de noapte.

Atunci am realizat că e cazul să mă apropii de ceea ce îmi lipseşte şi fără de care sunt nefericită:casa mea,familia mea,cu tot cee ce îmi oferă.Şi acum mă simt din nou fericită până când altceva îmi va aduce aminte că praful s-a mai depus pe un alt raft din biblioteca mea.

Clipa şi semnul - II

M-am oprit o perioadă din scris.Semnele nu au încetat să apară şi pot spune că,pe măsură ce înaintam,le observam mereu la momentul potrivit.Şi fiecare ne caracterizează foarte bine momentele vieţii: "Se vede că ebun peste tot".Adevărat,mi-am demonstrat că pot să fac faţă oricărei probleme şi asta pentru că sunt o luptătoare.
O perioadă am fost bolnavă şi tot nu m-am lăsat.Am continuat.Pauza oferită de citirea seriei lui Radu Cinamar a fost ca o binecuvântare.După ce mi-am îmbogăţit sufletul,am dăruit-o unui prieten de suflet,care avea nevoie de aceaşi binecuvântare.
Când mi-a spus că a terminat de citit cartea,am simţit că sufletul mi se umple de bucurie,am avut un moment de rezonanţă cu un alt suflet din acest imens univers.
Intrăm în legătură unii cu alţii în fiecare clipă şi nici nu realizăm acest lucru.Ne transmitem trăirile,stările sufleteşti.Câteodată realizăm că în mod inexplicail suntem iritaţi şi nu ştim de ce.Dacă i-am privi atent pe cei care trec pe lângă noi,pe cei care ne sutn aproape,ne-am da seama că nu putem să fim indiferenţi faţă de aproapele nostru.Oare zidurile pot ecrana acest lucru?Oare munţii,apele simt acelaşi lucru când cineva supărat le este prin preajmă?Cu siguranţă,răspunsul este da.

Se apropie Crăciunul şi oamenii vor încerca măcar pentru o zi,două sau trei să fie mai buni,liniştiţi şi fericiţi,într-o armonie perfectă cu acest univers plin de mistere.Şi,după Crăciun,totul va reveni la anormalul cotidian.
Am fost la cumpărături,prilej de bucurie cu ocazia îndeplinirii dorinţei de a-mi cumpărat ceva ce îmi doream de mult.Şi în loc să simt bucurie,m-a apăsat presiunea emanaţiilor din jurul meu.Suntem înconjuraţi de gândurilor celor care vor ca numai materialul să ia medalia de aur.Şi când te gândeşti că acum aşteptăm cu toţii aceaşi fulgi de zăpadă a căror simetrie sperăm să nu se strice niciodată!De aceşti fulgi depinde viitorul nostru.Sunt cheia continuităii noastre pe acest pământ şi fiecare dintre noi aşteaptă ca măcar unul să se topească pe năsucul cald de altădată.

Sunt lucruri pe care le dăm uitării şi de care avem nevoie să fim fericiţi.Din când în când tresar privind câte o reclamă la televizor,care mă ajută să-mi amintesc că sunt ceea ce sunt datorită interacţiunii cu alţi oameni.Şi mulţumesc atunci celor care au gâdit să realizeze acea reclamă.Era ceva haios odată referitor la 2 detergenţi utili "Şi harnici,şi darnici".

Clipa şi semnul - I

"Ideea este un semn al lucrurilor şi imaginea este un semn al ideii,semnul unui semn" - Umberto Eco

Afară plouă şi miroase a primăvară.E noapte şi totuşi parcă văd verdele ce ne cuprinde şi aduce pretutindeni tinereţea.Nu sunt nici tânără,nici bătrână,câteodată însă simt că în jurul meu totul mă determină să cred că tinereţea acestei primăveri este la mile distanţă.Poate că ploaia e vinovată pentru ceea ce simt-un vinovat trebuie să fie şi nu concep ca eu să fiu acela!
În ultimul timp merg pe stradă uitându-mă la reclame,la sloganuri şi la oamenii de lângă mine.Autobuzu e plin dimineaţa prin Braşov,aici chiar îi şi simt pe cei care se îngrămădesc,ca şi mine de altfel,nu din spirit de turmă şi nici pentru a se simţi mai aproape unul de celălalt.Vremurile acestea ne-au cam îndepărtat unii de alţii,iar noi,neputând să schimbăm ceva,ne îngesuim în autobuz.
Astăzi am fost surprinsă când cineva tânăr (mai tânăr decât mine oricum) mi-a înmânat,la ieşirea din acelaşi autobuz,un pliant.În mod mecanic am întins mâna,am prins fluturaşul şi,fără să mă uit,mi-am continuat drumul înspre şcoală.Oprindu-mă la semaforul din drum am avut răgazul să privesc ceea ce vroiam să arunc la primul coş pe care urma să-l întâlnesc în cale.Şi m-am cutremurat văzând ce scria acolo: "Puterea de a alege!".
Aşa a început totul.Oare de ce tocmai azi am primit acest mesaj?E oare o glumă?Tânărul acela a fost trimis oare special pentru mine acolo,la autobuzul meu?Nu cred...şi am plecat mai departe spre o nouă zi de şcoală.
Totul a decurs normal şi monoton ca orice zi de şcoală.Seara,filmul care rula pe ecrane şi la care m-am uitat de pe la jumătate,s-a încheiat cu un nou mesaj: "Copilul tău e o binecuvântare!".Am mulţumit în gând pentru tot ceea ce simt,văd şi trăiesc.
În fiecare zi m-am tot uitat în jur să văd ce mesaje mai apar.Şi nu am mai văzut nimic o lună de zile,până când a apărut încă ceva: "Nu am plantat încă portocali pretutindeni,dar am făcut ceva mai la îndemână:juice de portocale".Sper ca savoarea acestor licori să aducă aminte cuiva,undeva in Delaware,de sufletul meu.
Ceea ce simţim,gândim strabate universul,iar când sufletele noastre emană iubire,oamenii din jur transmit ceea ce simt altor oameni şi astfel reuşim să fim conectaţi cu toţii,savurând licoarea din portocale!
Zâmbind,transmitem putere de viaţă şi facem lumină în noaptea care din păcate începe să cuprindă omenirea.Mă întreb,oare când vor realiza oamenii că viaţa e un dar pe care trebuie să-l preţuim şi să-l ştergem de praf în fiecare zi,pentru că strălucrea lui să transforme pământul într-o oază de lumină?
Acelaşi autobuz îmi face cunoştinţă cu feţe întunecate şi sper că cel ce ne-a dat viaţă să le dea puterea de viaţă,apoi mă gândesc că deja am primit prea mult şi numai noi suntem datori să prindem fluturii care se înalţă spre cer.