Destin...

Ne-am întâlnit într-un timp când eram obosiți

Atârnam de un vis... de-un destin chinuiți

Te-am dorit prea frumos, dar prea scurt, pe ascunziș

Era primăvară-n noi... și-n iubire frunziș.

Nici nu știu ce ne-am fost, doi săriți sau "iubiți",

Voi rupe așchii din Rai ca să fim fericiți

Trupul tău de prim rang îmi va fi Univers,

Cât de mult te-am dorit, sărutam al tău mers.

Un destin chinuit, ce l-am tot măsluit,

Tu te plângi de stingher, gândul mi-e pălmuit,

Unde-mi ești de nu-ți sunt?!... ce blestem obsedat,

Te-am dorit in păcat, un deochi m-a trădat.

Aveai roșu-n obraz, m-alergai pe islaz,

Lătrau câinii-n vecini când erai în extaz,

Eram doi apucați chinuiți de destin

Mă hrăneam doar cu noi. Vai ce chin, ce festin!!!

Repetai cu-ai mei sâni până când răgușeai 

Inghinalul pufnea, te certa, povesteai...

Peste coapse, prin tălpi mult aveai de trudit,

Ce destin chinuit, ce frumos te-am dorit!

Gura ta nu scăpa niciun colț din ce-aveam,

Uneori ți-eram ham... alteori mai muream,

Prea târziu nu e dus, nu ne suntem târzii,

Noaptea-n vis mă tot strigi și îmi ceri poezii.

Unde ești de nu-mi esti?! Ce prăpăd ne-a subit,

Ce destin chinuit... eu te chem la "iubit" 

Îți vreau viața-n răsfăț.... să-mi alunece-n buze,

Ești acolo am să vin.... prin mormanul de scuze!!!

Flori albe în infern

Cu cât mai multă zarvă e în jur

cu-atât mai deasă-i liniştea din mine;

ca visele ce coboară-n mine;

cu gând cinstit şi fără înconjur-

Nu bag de seamă ce-i în preajma mea

aud doar gândurile mele nude

cum doar cosaşul coasa îşi aude

şi însetatul apa la cişmea.

Pornite pe făgaş, se limpezesc

ca apele din munte printre pietre,

ca vorbele-nţelepte lângă vetre

cu izuri vechi se-mbată şi trezesc.

Eu nu-s părtaşa tihnei de stejar.

Creez viituri de gânduri în torente

izbite de formule si curente

vin şi se aprind în sufletu-mi de jar,

sunt bucuroasă în timpul ăsta tern

să le primesc şi să le ţin în gazdă.

Vor fi poate sămânţă pusă-n brazdă

şi-or da boboci: flori albe în infern-

Pustiu de gânduri

Metronomul acestui mecanism complex numit conştiinţă ucide lent orice urmă a raţiunii mele.Mă obişnuiesc cu scrisul,mă consum prin lirică,mă umplu de semnificaţie şi mă pierd pe culmile clipei invitând la dans orice gând meschin care trece prin zonă.
Am vrut să mă scriu litere şi am încremenit de atâta metamorfoză; din cântec în vis,din scrisori anonime în cel mai înalt punct.Râd!
Când te voi întâlni, îţi voi mărturisi că m-am obişnuinuit să îmi fac din tine geamăn,să trăiesc şi să îmi târ după mine toată fiinţa ta imaginară până mi-aş da seama ca nu exişti...Dacă te-aş vedea ţi-aş spune că nu ai ajuns încă la pragu în care să-nveţi să citeşti,d-aia o fac eu atunci când dormi,iar tu zâmbeşti în somn.
Din când în când se termină gândurile,iar atunci pacea râde de mine,mă molipseşte,râd şi eu.Râd enorm,imens,oricum nu mai e nimeni,râd până îmi aud ecoul,până mă recunosc...râd până mă pierd iară.
Nu e nimic prea serios...dau cu zaru şi mi se arată un număr imposibil,indescifrabil...iese o pasăre,nu ştiu s-o citesc.Mă las dusă de imensitatea cifrelor şi mă bucur că-s ale mele.
Nu spun nimic,te simţi ca într-un borcan în care au fost prinşi mii de fluturi şi încep să se agite lovindu-se de pereţi.Că zborul lor este unul firesc...ca fluturii care cad şi pier,cad şi pier...aşa şi tu!

M-a întrebat un doctor cam cât de departe te simt?ca şi cum bănuia că doar asta mă interesează.Din câte-mi amintesc oricum toate emoţiile-mi sunt imposibile,transced mediile gândurilor mele rămânând într-un final doar senzaţia de deja-vu prost!
Îmi las umbra să facă ce vrea,oricum nu va putea nimeni să dea vina pe mine şi la urma urmei,nu mi-ar păsa.
Îmi amintesc când doctoru respeciv mi-a spus că nu exişti,uşor suspinand,uşor fericit...Se amuza teribil când afirma că toate merg înainte...aiurea..Nimic nu merge înainte,timpul face o buclă imensă prin spaţiu şi se împleticeşte-n păru meu,eu îl înnod,îl rotesc printre degete,îi dau drumu şi-l opresc atunci când vreau,îmi place sa fac risipă.
Când i-am zis că toate astea îmi revin şi mai recent în minte,umbra mea care tăcea,a tăcut şi mai adânc.Ştia!
Am înghiţit orizonturi întregi de lumi ancorate-n nimic,de viziuni în care pluteam în derivă vieţi la rând şi şiruri de sentimente aliniate perfect.Când am deschis ochii larg,am văzut că afară îmi oprise deja furtuna...era senin,era straniu să fie aşa..în fine...
M-a întrebat cum aş vrea să o iau razna?
Eram stupefiată!Nu ştiam până atunci că există mai multe moduri de a face asta...în final am aflat că se putea cu sau fără tine.
Am ales cu tine,mi se părea mai interesant să fii părtaş la asta.Simţeam cum creşteai în negrul ochilor mei,în articulaţiile mele şi îmi doream să lovesc tare cu palmele tale,oferindu-ţi viaţă.
Oricum,la un momentdat şi-a dorit să pună doliu pe gândurile mele...nu mai creştea nimic niciunde.Era totul gol,ca o imensitate de pustiu ce ţi se aşterne sub talpi şi te-ngrozeşte...mai multe feluri de pustiu.
Aştept să vină iară în vizită,să mă cert cu el spunandu-i că tu de fapt n-ai existat vreodată,că sunt o aţă fină care se poate rupe oricând creeând efectul de fluture undeva prin Australia.
Poate cândva îmi va da drumul şi mă va elibera de înexistenţa ta,îti va sparge realitatea,de prea multă ploaie,de prea mine,iar într-un viitor apropiat mă va întreba din nou cine aleg să fiu,iar eu voi spune tu,pentru că oricum nu exişti şi voi face asta doar pentru că m-ai închis aici în speranţa că nu voi înnebuni cu nebunia celorlalţi.Nimic de speriat...Voi fi liberă ca vulturul ce zboară lipit de cer,meritându-şi coroana...privind totul de pe acoperişul invizibil al vieţii!

P.S.: Rămâi cu bine a mea conştiinţă!

Insurgenţă

Inerţia e roată

             ineţia-i cuvânt,

Inerţia e scaun

                inerţia-i mormânt;

neputinţă de-a trece

                      peste vârf, peste gol,

somn e ce ameninţă

                  spaimă ce dă ocol.

Inerţia e lege

            anestezic total,

inerţia e moarte

               e venin de crotal;

o hipnoză în masă

              sinucidere-n lanţ.

renunţare la culme

             adromire în şanţ.

M-am găsit pe lume

       regină fără jilţ

cu autoritate

                   ca de hingher cu zbliţ;

magistratură stearpă

                   cu minte cât un bumb,

tiranică,opacă

                       precum un zid de plumb.

 Nu cred ca vreodată

       sa fi urât ceva

cu-atâta-nverşunare

          şi nici altundeva.

Ieşiţi din catastrofă,

           salvaţi-vă urgent;

în fiecare strofă

                  păstraţi un insurgent!

Inceputuri!

Iubirea inainte sa ne cunoasca pe noi era doar o forma de viata care a devenit mai tarziu oameni,noi doi oameni.Ne-am transformat in entitati fara forme fizice,cu o foarte subtila forma spirituala...constiinta noastra se putea compara cu o transa profunda.

Acea dragoste a expulzat doua entitati,care au devenit tu-Mercur,eu-Jupiter.Am ramas niste fluide dinamice si forme de viata mai evoluate,de la transa profunda,la somn fara vise.In toata aceasta perioada,sentimentele erau in curs de dezvoltare.

O noua substanta a fost expulzata,care mai tarziu devine Soarele nostru.Alte planete se formeaza: Saturn,Marte,Uranus si Venus.Aveam Soare si planete,si alte subtante care au devenit mai tarziu Pamant si Luna...Suna teribil de similar cu "Dumnezeu a zis: Sa fie lumina! Si a fost lumina."

Ego-ul tau era in curs de dezvoltare.Asta se intampla acum aproximativ 5 miliarde de ani.Ego-ul era personalitatea fiecaruia dintre noi,in existenta actuala.

Adesea ma gandesc la noi ca la Nibiru si Tiamat-ul,doua planete despre care se spune ca au format Pamantul,s-ar putea sa fie dragostea noastra un stadiu tinut in letargie care e desigur primordial al Pamantului.

Sarutarile noastre imi amintesc de un peisaj de inceput de lume...Acolo unde Universul si Cunoscutul s-au nascut in mod similar,dupa ce dragostea din noi s-a separat,au evoluat individual.

Poate nu intamplator gravitatia si graviditatea,pe langa un radical comun care tine de ancorarea mea in imaginatia ta,de inradacinarea mea in sufletul tau,au in comun si ideea de greutate.

Ideea este ca sufletul nostru se materializeaza in mai multe trupuri.Incerc sa imi explic acest fenomen,pornind de la a ma gandi ca suntem legati de un cordon,probabil de un punct fix,ca la carusel.

Materializarea iubirilor noastre mi-o imaginez ca pe un joc al unui pendul.Punctul fix al pendulului se afla in locatia tainica a sursei,in sufletul meu.

Iubitule te materializezi,dar ramai in permanenta conectat la sursa,conectat de mine penduland prin substanta spatio-temporara: in trecut,prezent si viitor si tot asa,care de fapt,depinzand de observator,se interpun...

In ceea ce te priveste am avut curajul si curiozitatea sa experimentez o regresie temporala care a fost cauza nebuniei mele.Mi-ai spus sa am incredere in primele imagini pe care le voi percepe atunci cand ma voi gandi la noi doi,sa nu incerc sa controlez nimic din ceea ce percep,sa nu exprim mental nicio parere.

Mi-ai povestit despre simtul meu dominant.Cele 5 simturi ale mele: vaz, auz, gust, miros, pipait nu au nimic special,in schimb percep emotii.As putea spune chiar ca absorb emotii negative ale celor din jur,dupa care,nu stiu de unde imi provine starea de disconfort.

Mi-ai activat simturile si apoi mi-ai soptit ca transa hipnotica este o stare de semi-constienta.In caz de nevoie,pot iesi din ea...

M-am asezat confortabil,fara pantofi,fara haine si m-ai avertizat ca pe timpul transei temperatura corpului va scadea,insa nu mi-ai spus ce limite va putea atinge,cat de rece voi fi cand se va termina,cat de mult voi muri in mine.

Mi-ai sugerat sa imi aleg o culoare protectoare.Nu am fost hotarata...oscilam intre portocaliu,albastru si violet, incat nu am reusit sa imi umplu viata cu nicio lumina colorata,din moment ce eu eram ca un cameleon.Lumina colorata trebuia sa imi invaluie corpul in energie pozitiva si sa inlature disconfortul.Nu am reusit sa ma detasez,pentru ca nu stiam ce culoare sa aleg.M-am oprit,totusi,la portocaliu.

Din punct de vedere numerologic,observ ca intre noi se repeta multiplii de 3.Trei ani,3 simtiri,3 lumi doar pentru mine,pe care le voi impartii cu tine.In antichitate, cifra 3 reprezenta perfectiunea,expresia suprema a iubirii: doua entitati care se cauta una pe alta,pentru a deveni trei.

Cand intelepciunea ta se va intalni cu caldura mea sufleteasca feminina si dorinta noastra atunci se va creea o treime.Sacra!

Aceste sentimente ce ma incearca au fost initial inconstiente,dar au potentialul de a deveni Absolute ( coordonatoare propriului Univers)

Ca si cum doi indragostiti ar dormi imbratisati.Se trezesc si se iubesc,iar din extazul lor rezulta o infinitate de celule reproducatoare masculin/feminine.Ca si cum o entitate hermafrodita da nastere unei infinitati de entitati hermafrodite identice,la scara infinit mica.

Cuvantul infinit este, fara sfarsit, dar , de fapt, nu are nici inceput.Deci, intrebari de genu "De unde vine totul?" "Se va termina vreodata?" sunt lipsite de sens.Infinitul a fost intotdeauna si va fi pentru totdeauna.Infinitul cuprinde totul,inclusiv pe noi doi,ne ascunde si ne plimba prin el,astfel incat nimic nu poate fi in afara de el.Mi-l imaginez ca pe o vibratie fara sfarsit care ne facem sa ne dansam unul pe celalalt.

Dincolo de Pamant si infinit

Catam sa aflu cerul unde vine.

Si-un glas solemn atunci s-a auzit: 

Si cerul si infernul sunt in tine.

                        Infinitul este cuplul iubirii noastre,perechea astrala,noi doi,creati din ploaie de lumina! 

Si bemol

Ti-au coclit gandurile

Din ochii candva frumosi

tasnesc boabe galbene de singuratate

lanturi groase

sugruma sufletul imbatranit de tristete

ani si ani

ti-ai mimat fericirea

intr-un pas des-deux

inexistent

ai ramas repetent

la toate jocurile de societate 

cu miza fericirea ta

Jucai dupa reguli prestabilite

si indiferent de joc

partenerii

te legau la ochi

in chicotelile femeii

ieri

mi-as fi frant sufletul

si te-as fi luat de mana

dar azi

esti o poveste de noapte

cu lumina stinsa

Ma durea chemarea ta

cand fiecare litera

lovea un os al memoriei

niciodata acelasi

as fi putut sa-mi astup urechile

dar imi ramaneau ochii

gura

si toate degetele 

impodobite cu inele

as fi putut sa te dau la schimb

dar te-am presat floare

in cartea din care-mi citisera ursitoarele

viitorul

as fi putut

sa uit ca te iubesc fara de capat

cand nedrept

imi tipai numele

uitandu-ma vocala

in noapte fara soare

amintiri ciorchine

mi-au pravalit pe umeri

o noapte-n Si bemol

mi-e dor de tine

ca de Oda bucuriei

gandul

te striga cu nume

ce nu-si schimba anotimpul

in palma am dorul buchetului din noaptea nuntii

tipat de piatra sfaramata

in arcus de violoncel

contrabasul in surdina

acompaniaza tanguirea

pe umerii mei 

amintirile noastre

canta

Oda bucuriei

si noi

ingenunchiatii sortii

plangem 

in Si bemol.

Zambesc acum

lingusindu-ti numele

in varful gandului

...

esti atat de primavara

incat degetele mele

se tem sa te atinga

si esti atat de vara 

incat buzele mele

ard de dorul 

sarutului tau

esti atat de iubire

incat te culeg in pumn

zare albastra

uneori

ma tem ca noptile

te-ar ninge cearcan

si-atunci

deschid poarta-n plop

si-ti presar in cale

doar zile bune de visat

zambesc

si-n varful gandului

numele tau lingusit

descatuseaza povesti

Ar fi trebuit sa-ti scriu

sa stii ca a venit primavara

ca orasul miroase a verde,

si luna rade...

Copacul nostru scutura noroc

si e o bucurie sa-l mangai,

ai putea sa scrii legende

ascuns intre frunzele lui.

Ti-as fi scris demult,

dar cat mai esti TU

din tine?

Intrebarile,

imi inconjoara dureros fruntea.

Ce culoare are acum sufletul tau,

si gandul,

miroase a dragoste?

Cine ti-a mai pictat zi sfanta

pe turla de biserica?

Ti-as fi scris demult

si multe,

dar nici TU,

nu mai stii nimic

de tine!

Visand te visez!

Cu fiecare zi care trece dorurile din mine devin mai distrugatoare,mai intense.Fara stirea mea imi revin momentele petrecute cu tine pe ecranul proiectiilor mintii mele.Ma zbat nevolnic,ma topesc sub singuratatea pielii din care-s invelita.Cand imi odihnesc ochii noaptea,te simt aproape de mine,iti simt rasuflarea sacadata,decadenta,imi inalt bratele dupa trupul tau prea ravnit de mine,dar le retrag goale,fara nicio prada.Si-n miezul serii si in revarsatul zilelor ma surprind cautandu-te mereu,cu o nevoie ridica la rangul de reflex.

Posibil sa fi fost prea fericita langa tine si nevoia echilibrului din Univers mi te-a luat.Esti probabil sortit pieirii,e predestinata pieirii marea mea dragoste.

Niciodata n-ai reusit sa ma stapanesti cum o faci in momentele astea,cand nu mai esti.Nu mai esti,este un anume de a o zice pentru ca tu traiesti,te simt in mine,in sensibilitatea gandurilor si trairilor mele,mai viu si mai recent ca niciodata.Trupul tau fara de timp izvoreste din imensitatea amintirilor mele,bune si rele...Si visand traiesc transfigurat tot ce a fost si ce va fi,iar toate astea ofera un farmec inedit,pentru ca stiu ca voi ajunge la final,iar de acolo nu vei mai avea sa fii,de acolo spre mereu va incepe neantul.

Dragul meu,esti nou pe strada mea.Nu imi amintesc daca ti-am spus vreodata de cate ori si in cate moduri diferite te-am visat si te-am retrait.Imi apareai in ele cu o privire rece,dar conectat la tensiunea mea arteriala,o jucai dupa bunul tau plac,mi te ascundeai pe sub epiderma si generai atata energie prin mine incat dadeai de pamant cu toata stiinta.Dezmembrai fizica si chimia la o lalta,si te reinventai cu ajutorul meu.Ma imbraci cu sentimente pe care puteai observa,exact ca pe o harta,istoria fiecareia dintre ele,care se scrugeau pe picioarele mele, in jos.Imi placeau,imi scoteau in evidenta caracterul.Tu esti cel care din memoria unei generatii imi sopteai motivele pentru care altii se iubesc.

Ma dezbrac de tine in dimineata asta,admirand cum iti scapa dragostea printre degete.Trup neputincios ce esti si ramai un suflet gol.Imi alergi prin inchipuiri,iar palmele-mi visau palmele tale,obrajii zambete calde si zambetele-ti visau vise.Dar cand iti vei pierde vointa,zambetul iti va visa ganduri,iar gandurile....gandurile dragul meu,nu vor mai visa nimic,caci in fiecare vis (spun ele) se ascunde ranjind o alta.Ma vei impinge in vise ce ne despart si cand voi ajunge pe coasta gandului,imi vei spune"ce ocean de dragoste,ce ocean de dorinte", si nu-nteleg acum nimic,chiar daca prin vene-mi umbla si mie.

In urma cu ceva timp,m-ai gasit pe drum si m-ai luat in brate si ai fost atat de bucuros incat mi-ai amintit ca aveam un stomac cu fluturi mestecati.Oare m-ai luat doar pentru ca atunci iti aratam mica?Ma tineai cu grija de teama sa nu-mi omori rasuflarea,pana in momentul in care te-ai apropiat,poate putin cam mult de mine si ai vazut ca am si solzi si coarne...Creatura mistica pe care numai tu o puteai accepta,numa nebunia ta imi dadea libertatea sa ti-o arat.

Cand respirai mi se cutremura solul si nici glasul nu mai era ceva din ce cunosteam eu...si-mi imitai plansul,iar in secundele acelea curgande am invatat sa vorbesc din ce in ce mai mult cu mine.Acuma vrei sa tac?Ei bine,n-am s-o fac.O sa te cant lumii pana cand pamantul se va transforma intr-o ureche iar cerul intr-o gura de proportii gigantice,cat o iubire pe care reflexia ti-o arata atat de mare,cand de fapt uiti in fiecare zi pe unde ai lasat-o si uiti locurile pe care le-ai uitat,si te vei impiedica in sentimente efemere.

Vrei sa-ti spun ce simt?

Nu stiu daca ai sa intelegi tot ce vreau eu sa-ntelegi.Constiinta omoara sentimentul atunci cand esti treaz,ca atunci cand visul se sfarseste dar imaginile persista in privirile tale,intr-o lume in care nu mai esti constient...esti pamanteanul din alte lumi.

In concluzie?

Nu simt nimic de fapt si de drept,doar am invatat sa ma prefac ca-s treaza,cand eu de fapt inca te visez.

Stii darling,eu inca-ti mai scriu,o fac in fiecare noapte,iti scriu in gand pentru ca asta ma ajuta pe mine sa dorm.Nici nu-mi pot imagina cum ar fi serile cu tine adormind dupa mine.As pierde o particica din tine,pe langa faptul ca in fiecare zi oricum pierd o buna parte din tine,de fiecare data cand iti vorbesc din suflet,iar de cele mai multe ori cand nu te pot privi in ochi.

Mi-am dezvoltat placerea de-a scrie pentru tine inca de pe vremea cand m-ai obisnuit cu ritmul tau si cu greutatea dorului din pieptul meu.Mi-a fost aproape imposibil sa iti accept acest ritm dupa ce o intreaga viata am fugit de incapatanearea tic-tac-ului ceasurilor care incercau sa-si impuna autoritatea inaintea slabicunilor mele.

Unii oameni isi spun rugaciunea inainte de a adormi si vreau sa iti spun ca ii inteleg in totalitatea,inainte de a te lasa purtati de somn cu totii ne gandim la ce aveam mai de pret.Eu te spun si te repet pe tine inainte sa adorm si de fiecare data ma incanti cu acelasi ritm si acelasi nume.

Diseara voi putea fi oricine,fara limite...mi se pare destul de echitabil jocul acesta: fara limite sau reguli.Ne jucam in concordanta cu bataile inimilor noastre.Eu as putea fi ingerul si tu demonul,ce spui?Ar fi ciudat!Suntem deja....simt cum imi cresc aripi...

Este straniu cum ma tem de tine si cum iremediabil ma atragi.

Acum tu nu te misca!Stai acolo departe!Stai nemiscat,te rog,implacabil!

Nu imi zambi,m-ar durea prea tare!Doar admira-mi caderea,ruperea de lume,ruperea de cer si realienarea cu tine,dragul meu!

Timpul tau te va chema,iar atunci despartirea noastra va fi inutila,dar o vei duce la capat! 

Gandul asta ma face sa ma simt brusc imateriala,alba,iar tu esti negru...Suntem la capete diametral opuse de nuante...te doare nu-i asa?Stiu ca dragostea noastra ma va consuma,ne vom consuma reciproc si vom ramane mai gri decat este griul..

Am in mana o floarea-soarelui,nu imi pot imagina de unde sau cine mi-a daruit-o...Probabil mi-ai oferit-o tu intr-o viata anterioara,cand eram niste copii,iar dragostea ne era permisa!

Iubitule,galbenul asta ma doare...si imi e teama sa nu-mi pateze degetele si sa se curga pe ele.Te simt,simt cum ma decolorezi,e ametitor de placut!

Acum sunt incredibil de pura,cu totul a ta as putea spune!

Nu ma mai gasesti?Cauta-ma! Ma vei gasi acolo unde dragostea se joaca cu scoicile intr-o mare varsata din ceruri...unde va ploua cu nisip si imi va zgaria si ustura pielea,acolo unde marea se-mpleteste-n parul meu iar in suflet imi bat valuri...Acolo unde tu vei fi cel mai imens ocean al planetei,iar eu cea mai frumoasa insula ce voi zace-n tine.

Te ating doar din reflex,apoi ma trag fara sa clipesc, inapoi, e inefabil, e poate prea stupid...bataile inimii tale ma dor.

Nu fi trist! E sfasietor, dar se pare ca suntem dictati de destin sa nu te-ntalnesc niciodata...dar cu toate astea te-am simtit din clipa in care am renascut si o voi face pana in momentul in care nu voi mai fi eu.

Si prin cate vieti am trecut pentru a ajunge la tine, de cate zeci de ori nu m-am prapadit pentru a te atinge.Inca mai simt otrava-n mine de pe vremea cand inca eram Julieta, iar muscatura sarpelui imi pecetluieste inca soarta, desi nu mai sunt nici Cleopatra.Fiecare parte din mine,cm cu cm este marcat de datile in care am murit...morti pe care le-am indurat pentru a te-ntalni...

Mi-e teama ca nu mai exista boala de care sa mor nici corp in care sa mai renasc, nu mai am glasul meu de mult...am jertfit totul pentru tine!

Ne vom afla la capete de secunda opuse, eu Nord, tu Sud, eu Jupiter, tu Mercur....iubindu-ne,urandu-ne,tu iubindu-ma,eu Jupiter din nou si ne vom juca in felul asta viata de viata, pana cand toti ne vor crede nebuni.Insa noi ne vom cauta mereu unul pe celalalt, dragostea noastra, profunda si pura, al naibii de neconditionata si de sincera...dragostea pe care am vrut-o pentru noi la-nceputul omenirii, acea dragoste primordiala!

P.S.: Dragul meu,acum de ce nu ma mai vizitezi?
Macar o data,in fiecare seara....